1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:18
No menu items!

Ovidiu Tender, 12 ani și 7 luni închisoare. Cu o zi înainte de prescripție

spot_img

Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani și 7 luni de închisoare, iar Marian Iancu la 14 ani de închisoare în dosarul RAFO – Carom

tender2

În dosarul RAFO – Carom, al cărui proces a început în 2006, Ovidiu Tender a fost acuzat, alături de Marian Iancu, că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti, societate pe care ar fi prejudiciat-o cu aproape un miliard şi jumătate de lei. Fapta, de înșelăciune, s-ar fi prescris pe 9 iunie 2015, conform magistraților. Decizia este definitivă. Magistrații Curții de Apel au mărit pedeapsa primită de Ovidiu Tender la fond, de 11 ani și 4 luni de închisoare. Marian Iancu avea, la fond, 13 ani şi opt luni de închisoare.

DIICOT i-a acuzat, pe Ovidiu Tender și Marian Iancu, dar și pe alți patru inculpați, că au urmărit obținerea de fonduri financiare frauduloase a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale. Conform procurorilor, care i-au trimis în judecată pe cei 6 în 2006, infracțiunile au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune de creanță și de garanție reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Onești, iar pe de altă parte, relațiile comerciale nelegale derulate de VGB Impex București, în raport cu SC Rafo SA Onești. Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit la 1193 de miliarde de lei vechi, aproximativ 44 milioane de euro.

În 2006, Ovidiu Tender a stat mai bine de 3 luni în arest prevetiv, perioadă care îi va fi scăzută din pedeapsa primită.

Ovidiu Tender are afaceri în domenii precum: energetic, servicii în industria petrolului și gazelor, prospecțiuni geologice, infrastructură rutieră, imobiliare, agricultură, turism și aviație.