-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:29
No menu items!

Ovidiu Silaghi va efectua marţi o vizită oficială în Spania

spot_img

 

ovidiu_silaghi

Ovidiu Ioan Silaghi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România va efectua marți o vizită oficială în Spania în cadrul căreia va avea o întrevedere cu ministrul Lucrărilor Publice şi Transporturilor din Regatul Spaniei, Ana Maria Pastor Julian, în vederea semnării unui protocol de cooperare între cele două ministere.

Pe agenda întâlnirii se regăsesc teme cum ar fi cooperarea bilaterală în sectorul transporturilor şi infrastructurii de transport şi identificarea posibilităților de promovare a legăturilor şi a schimbului de experienţă şi bune practici pe aspecte tehnice şi ştiinţifice ce reies din activitatea de cercetare în sectorul transporturilor şi absorbţia fondurilor europene.

Semnarea Protocolului de cooperare între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Transporturilor din Regatul Spaniei în sectorul transporturilor şi infrastructurii de transport are ca obiectiv elaborarea de proiecte şi/sau programe comune şi promovarea legăturilor și a schimbului de experienţă.

Colaborarea poate cuprinde consultări reciproce, schimb de specialişti şi stagiari, derulări de activităţi comune în domeniile de cooperare conform Protocolului de cooperare, schimbul de documente şi rapoarte cu interes pe finanţarea, planificarea, proiectarea, gestionarea şi întreţinerea infrastructurii de transport, dar şi participarea la programe comune de cercetare şi dezvoltare.