-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

OUG care să permită funcţionarea Tarom şi salariile compensatorii, pe agenda şedinţei Executivului

spot_img
OUG care să permită funcţionarea Tarom şi salariile compensatorii, pe agenda şedinţei Executivului
foto: wall-street.ro

Ordonanţa de urgenţă care să permită funcţionarea Tarom, în contextul unei contestaţii depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi OUG 116 privind măsurile sociale ce se vor lua în cazul angajaţilor concediaţi din companiile de stat vor fi dezbătute marţi în şedinţa de guvern, a anunţat premierul Victor Ponta.

Pe agenda reuniunii, transmisă marţi de Biroul de presă al Executivului, figurează un proiect de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013.

Guvernul ar mai urma să prelungească, tot prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, valabilitatea licenţelor de traseu şi a programelor de transport public judeţean.

Un alt act normativ vizează modificarea OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

De asemenea, pe masa Executivului se va afla şi proiectul de hotărâre pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi BERD privind asistenţa pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul Instrumentelor Structurale al Uniunii Europene, semnat la Bucureşti la 21 noiembrie 2012, precum şi cel pentru modificarea şi completarea anexei la HG 96/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

Executivul va lua în discuţie şi proiectul privind revocarea şi numirea unor membri ai Consiliului de supraveghere şi îndrumare a activităţii Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului şi pentru modificarea anexei la HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS.

Pe masa reuniunii se va afla şi un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la titlul Cheltuieli de personal, pentru plata titlurilor executorii prevăzute de OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de OG 17/2012 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Lucian Mera