4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:45
No menu items!

OTP Asset Management, contract cu Poșta Română pentru servicii de tipar și corespondență

spot_img

 petrescu

Compania Naţională Poşta Română şi Fabrica de Timbre au încheiat un contract cu OTP Asset Management România SAI, privind furnizarea de servicii complete, de la tipar şi personalizare cu informaţii variabile, până la servicii poştale, a declarat pentru Sursa Zilei, Alexandru Petrescu (foto), directorul general al Poştei Române.

Contractul este pe o perioadă de şapte luni, iunie-decembrie 2015, şi are o valoare totală de până la 105.000 lei, în funcţie de caracterul trimiterilor poştale cerute de client.

Poşta Română va primi, prelucra şi livra trimiteri de corespondenţă internă din categoria serviciului standard (pe trepte de greutate), dar şi din categoria serviciilor suplimentare de tip ”recomandat” sau prin confirmare de primire.

”În viitorul apropiat, Poşta Română şi Fabrica de Timbre vor diversifica pachetele integrate de produse tipărite şi de servicii poştale pe care le oferă clienţilor din sfera bancară. De altfel, acesta este primul contract de furnizare de servicii complete, de la tipărire, până la distribuţie, prin care accesăm piaţa reprezentată de băncile comerciale din România”, a declarat Petrescu.

Valoarea trimiterilor poştale diferă în funcţie de treapta de greutate, de destinatar şi de caracterul lor, de la minimum 4,9 lei pentru serviciul Neprioritar, până la 21,35 lei pentru serviciul Prioritar.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.