-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:13
No menu items!

FOTO. Accident grav în Neamţ. O maşină în care se aflau o femeie şi un copil, lovită de tren

spot_img

O maşină în care se aflau o femeie şi fratele ei, în vârstă de şapte ani, a fost lovită de tren în judeţul Neamţ. Copilul a fost scos de martori în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale. Ambele victime au fost transportate la spital.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că pompierii au fost anunțați, miercuri dimineaţă, despre producerea unui accident feroviar în comuna Timişeşti, iar la locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la SVSU Timişeşti, Detaşamentul de pompieri şi SAJ Târgu Neamţ.

În autoturism se aflau două persoane, o femeie şi fratele ei, iar maşina a fost lovită de un tren de persoane.

“Până la sosirea forţelor de intervenţie, participanţii la trafic au scos din interiorul autoturismului un băiat în vârstă de şapte ani. Băiatul, inconştient, a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la CPU Târgu Neamţ. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea conducătoarei auto. Femeia de 23 de ani, inconştientă, după ce a fost scoasă din autoturism, a fost predată unui echipaj SAJ în vederea transportului la CPU Târgu Neamţ”, a transmis ISU Neamţ.

Nicio persoană aflată în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: stiri-neamt.ro