2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:50
No menu items!

OSCE: Situaţia se deteriorează în estul Ucrainei. Reuniune în „format Normandia” la Berlin

spot_img

Misiunea de monitorizare a OSCE constată, potrivit unui raport dat publicităţii luni, o agravare a situației în regiunile Donețk și Lugansk, teatrul confruntărilor între armata guvernamentală ucraineană și insurgenții proruși

militari_rusi_ucraina

Situația privind securitatea în estul Ucrainei se deteriorează, în special în zona aeroportului din Donețk și a localităților Peski și Gorlovka (regiunea Donețk). Aceasta este concluzia unui raport al misiunii de observatori a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în zona de conflict, citat de Interfax.

Misiunea de monitorizare a OSCE constată, potrivit raportului, o agravare a situației în regiunile Donețk și Lugansk, teatrul confruntărilor între armata guvernamentală ucraineană și insurgenții proruși, unde pe 9 decembrie a intrat în vigoare un așa-numit „regim al tăcerii”, după ce armistițiul decretat pe 5 septembrie de președintele ucrainean Petro Poroșenko nu a fost respectat în totalitate de niciuna din părți.

Raportul subliniază de asemenea multiplicarea cazurilor de deschidere a focului de ambele tabere.

Astfel, reprezentanții grupurilor rus și ucrainean din cadrul acestei misiuni de monitorizare a OSCE au indicat 38 de tiruri în primele două zile ale noului an, din arme de calibru mic, artilerie, sisteme de rachete cu lansare multiplă, în zona aeroportului din Donețk și în perimetrul localităților Peski și Gorlovka. În urma violențelor, un soldat ucrainean a fost ucis, iar șapte au fost răniți în luptele pentru controlul aeroportului din Donețk, punct strategic ocupat în continuare de armata ucraineană.

În același timp, trei civili și-au pierdut viața și trei au fost răniți la Gorlovka, dar misiunea OSCE nu a putut să verifice această informație.

În tabăra rebelilor, un purtător de cuvânt anunțase anterior că forțele guvernamentale au bombardat în ultimele 24 de ore un cartier de Donețk, subliniind că au murit civili, dar fără să indice numărul acestora, potrivit RIA Novosti.

Situația rămâne tensionată în oraș, a declarat la rândul său șeful de stat major adjunct al insurgenților din Donbas, Eduard Basurin.

Pe acest fond tensionat, o reuniune asupra crizei ucrainene a fost anunțată pentru luni la Berlin în așa-numitul „format Normandia” (Rusia, Ucraina, Franța, Germania), la nivel de directori politici. Pe agenda discuțiilor se află protocolul de la Minsk și modalitățile de punere în aplicare a prevederilor acestuia.