4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:01
No menu items!

Oros: Majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia celor din import; marfa este din abundență

spot_img

Marfa este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import, a declarat, luni, Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

”Deocamdată, nu este vorba despre o problemă de producţie sau probleme de aprovizionare. Discutăm despre o modificare a comportamentului cumpărătorului. Acum constatăm că marfa este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import. Foarte mulţi dintre producătorii noştri mici, de legume, de fructe, de carne aveau ca beneficiar sistemul HoReCa. Stocuri sunt. Pe de o parte, sunt stocuri foarte mari la unele sortimente, pe de altă parte la ceea ce venea din import sunt probleme, pentru că nu sunt cantităţi suficiente, nu se asigură o anumită ritmicitate cu care eram obişnuiţi înainte de începerea crizei. Trebuie să ne obişnuim cu această criză şi să înţelegem că nu o să fie ca într-o perioadă normală, dar trebuie să facem eforturi să trecem cât mai uşor peste ea, fiecare dintre noi”, a spus Oros, la Digi 24, citat de Agerpres.

Alte declarații ale lui Adrian Oros:

  • ”Nu este benefic ca statul, în mod arbitrar, să plafoneze preţul la raft. Această plafonare a preţurilor ar trebui să fie consecinţa înţelegerii între producător, procesator şi comerciant în care fiecare inel al acestui lanţ trofic să negocieze marja de adaos sau marja de profit în aşa fel încât toţi să treacă peste această criză. Pe unele filiere de produs, acest lucru se întâmplă. Dacă lucrurile se vor agrava şi dacă unii nu vor respecta aceste reguli, sigur că va fi nevoie şi de intervenţia statului, dar până atunci Protecţia Consumatorului sau cei de la Consiliul Concurenţei pot să ia măsuri asupra celor care nu respectă aceste reguli de bun simţ. Nu aş vrea să se ajungă ca statul să impună nişte preţuri, pentru că acestea ar fi impuse arbitrar şi ar fi foarte, foarte greu de gestionat. Primii care ar pierde ar fi producătorii şi procesatorii mici, care de regulă sunt români. Cei mari ar rezista pe piaţă, au stocuri şi suficientă forţă”.
  • ”Cu siguranţă, într-o oarecare măsură, fiecare stat membru va fi afectat de această criză şi contează foarte, foarte mult cât de mult durează această criză. Acest lucru depinde şi de noi. Toate măsurile care s-au luat şi trebuie luate pentru a diminua consecinţele acestei viroze care este destul de păcătoasă sigur că s-au răsfrânt în general asupra economiei, dar şi asupra agriculturii şi industriei alimentare, inclusiv a comerţului cu alimente. La videoconferinţa pe care am avut-o săptămâna trecută cu Uniunea Europeană, toţi miniştri Agriculturii am căzut de acord că trebuie să existe acele culoare verzi de transport pentru mărfuri şi pentru alimente, la fel cum trebuie să existe şi pentru medicamente şi pentru dispozitive medicale”
  • ”În Uniunea Europeană s-au creat conexiuni foarte complexe între agenţi economici din România şi alte state. Mulţi agenţi economici din România depind de inputuri din alte state, la fel cum foarte mulţi agenţi economici din România exportă în alte state. De aceea, acest comerţ trebuie să funcţioneze, pentru că altfel se blochează întregi domenii. Unul dintre aceste domenii este şi agricultura, pentru că foarte multe premixuri, vitamino-minerale sau material genetic sau furaje, pesticide vin din afară şi avem nevoie ca aceste culoare de transport să existe. Cu siguranţă că, mai ales pentru fructele care vin din alte zone decât Uniunea Europeană, şi aici discutăm de fructe care nu se pot produce în Uniune (banane, fructe exotice), va fi o problemă în perioada aceasta a crizei. Transporturile vor fi mult îngreunate în acest domeniu, dar pentru fructele care sunt şi se produc în Uniunea Europeană nu ar trebui să fie probleme foarte mari. Cu siguranţă că transportul va fi îngreunat, dar nu se va opri niciodată în Uniunea Europeană”.