-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:59
No menu items!

Ordonanța privind insolvența, atacată la Curtea Constituțională

spot_img

Curtea Constituțională

Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă privind insolvenţa, invocând încălcarea articolului 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Legea fundamentală. Textele considerate a fi neconstituționale sunt articolul 81 alineatul 3 şi articolului 348 din OUG 9/2013.

În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului

OUG 9/2013
articolul 81

De asemenea, ordonanţa prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

Demersul Avocatului Poporului vine imediat după ce Traian Băsescu îi critica inactivitatea. Președintele României a spus că efectul numirii în funcţia de avocat al poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul grupurilor parlamentare se vede în faptul că sunt 96 de Ordonanţe neatacate.

Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu, declara marţi, pentru Mediafax, că posibila ridicare a unei excepţii de neconstituţionalitate privind Codul insolvenţei este analizată de vineri, urmând să fie consultaţi cei implicaţi în elaborare, pentru a stabili „care a fost intenţia legiuitorului”.

Avocatul Poporului a fost sesizat, marţi, de PDL asupra neconstituţionalității articolului 81. În opinia PDL, această prevedere încalcă mai multe articole din Constituţie referitoare la principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, la egalitatea cetățenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, precum și la dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

Înaintea PDL, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Avocatul Poporului pentru a supune Codul insolvenţei controlului la Curtea Constituţională, susţinând că OUG încalcă articolul 115 din Constituţie, ce limitează situaţiile în care Guvernul poate emite ordonanţă de urgenţă.

Valeriu Motoc