-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:09
No menu items!

„Ordonanța trenuleț”. Cresc amenzile de circulație de la 1 ianuarie. Cât va fi un punct-amendă

spot_img

După mai mulți ani în care valoarea punctului-amendă pentru contravențiile de circulație a fost înghețată, aceasta va fi modificată, potrivit proiectului Ordonanței de Urgență “trenuleț”, publicată de Ministerul de Finanțe. Cele mai blânde amenzi cresc cu 40 de lei.

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare, publicat miercuri de ministerul Finanțelor, valoarea punctului de amendă va fi de 5% din salariul minim brut pe țară.

În prezent, valoarea punctului de amendă a fost înghețată la 145 de lei, deși legea preciza că acesta reprezintă 10% din salariul minim brut.

Astfel, de anul viitor, în funcție de decizia guvernului privind majorarea salariului minim, valoarea punctului de amendă va fi de cel puțin 165 de lei, raportat la salariul minim brut actual de 3.300 de lei. Dacă salariul minim brut va fi majorat la 3.700 de lei, potrivit discuțiilor care au loc cu patronatele și sindicatele, punctul de amendă crește la 185 de lei. 

„Art. XLVII – La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență.

Majorarea amenzilor va fi de aproximativ 14%.

În funcție de abaterile de la Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi cu următoarele valori:

-clasa I: două sau trei puncte-amendă;

-clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă;

-clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă;

-clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă;

-clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă – se aplică doar persoanelor juridice.

                                                                                                 Adina Bucur Silav