-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:12
No menu items!

Ordonanța prin care se alocă bani pentru avionul demnitarilor, aprobată de Comisia pentru buget a Senatului

spot_img

avion-demnitari

Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, miercuri, raport favorabil la ordonanţa prin care Guvernul a autorizat Ministerul Apărării Naționale să încheie, în anul 2013, un contract de leasing pentru achiziţionarea unei aeronave destinate exclusiv zborurilor speciale, respectiv transportului demnitarilor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare a fost adoptată de Executiv pe 27 august şi va fi dezbătură de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Anterior deciziei din Comisia pentru buget, proiectul de act normativ a primit aviz favorabil de Comisia pentru apărare.

Potrivit reglementărilor în vigoare, zborurile speciale sunt zborurile care se execută cu aeronave ce-i au la bord pe Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştri sau omologii străini ai acestora aflaţi în vizită în România.

În ordonanţă se mai prevede că plata sumelor datorate conform contractului de leasing, cheltuielile aferente organizării, pregătirii şi executării zborurilor speciale, precum şi cele aferente activităţilor de întreţinere, menţinere în stare de aeronavigabilitate a aeronavei se asigură din bugetul aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Iniţiatorul menţionează în expunerea de motive că, în prezent, zborurile speciale se asigură cu aeronave ale unor instituţii publice sau companii aeriene, „ceea ce presupune costuri ridicate generate de activităţile de întreţinere şi menţinerea în stare de aeronavigabilitate a aeronavelor”.

CSAT a discutat, marţi, despre avionul pentru zborurile înalţilor demnitari, dar nu a fost luată o decizie.

R.D.