-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:34
No menu items!

Orban îl atacă dur pe Cîțu după demiterea lui Nazare: „Vreau să cred, deși îmi este foarte greu, că nu e o răzbunare”

spot_img

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, după remanierea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, că premierul nu a avut acordul său sau al partidului. Mai mult, „nu există niciun motiv” pentru care a fost făcută această remaniere, activitatea ministrului fiind un motiv de „mândrie”.

„Vreau să cred că nu e nicio legătură între faptul că Alexandru Nazare nu a apărut în poză și a fost remaniat. Vreau să cred, deși îmi e foarte greu, că nu e o răzbunare”, a spus Orban.

Președintele PNL a precizat că cel mai mult l-a deranjat că a fost invocat acordul său.

„Am fost anunțat de intenția de remaniere. V-am spus legat de remaniere că în conformitate cu evaluarea mea ca președinte al PNL, dar și cu activitatea miniștrilor, eu ca președinte sunt mulțumit de activitatea miniștrilor PNL și îi susțin. Nu a avut acordul meu, nici al forurilor statutare ale PNL. La ședința coaliției domnul prim-ministru nu a fost prezent”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL s-a arătat mulțumit de activitatea de la ministerul Finanțelor: „În privința activității ministrului Finanțelor chiar avem motive de mândrie nu de remainiere. Menținerea ratingurilor de țară, suntem cu un deficit bugetar mai mic decât anul trecut, avem creștere de 23% a încasărilor bugetare față de 2020. În ceea ce privește veniturile fiscale care reflectă gradul de colectare există o creștere de 29%. Au fost depășite obiectivele. Digitalizarea, s-au făcut pași serioși. Sunt conectate la serverele ANAF peste 85.000 de case de marcat.  Programul e-facturare, care este programul de digitalizare a tuturor facturilor, este un program în curs de derulare”, a spus Orban.

El a afirmat că numele viitorului ministru trebuie decis în partid.

„Eu am avut alte propuneri pentru ministerul Finanțelor când s-a făcut guvernul, cel care l-a propus pe domnul Nazare a fost premierul. Nu există niciun motiv serios pentru a susține această remaniere. Viitorul ministru trebuie decis prin prezentarea de candidaturi și prin vot în forul statutar. Și această decizie trebuia făcută în baza protocolului de Coaliție modificat după demiterea lui Vlad Voiculescu”, a mai declarat președintele PNL.

                                                                                                                    Adina Silav