2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 11:18
No menu items!

Orban îi cere lui Ciucă să-i urmeze exemplul și să renunțe la candidatură: „Aveți 0 șanse”

spot_img

Ludovic Orban, retras recent din cursa pentru alegerile prezidențiale, îl îndeamnă pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, să-i urmeze exemplul. „Aveți 0 șanse să intrați în turul doi”, i-a transmis Orban, adăugând că singurul candidat care are șanse reale să îl învingă pe Marcel Ciolacu este Elena Lasconi.

„Am un mesaj pentru Nicolae Ciucă.

Dacă mai aveți o urmă de onoare, de realism și de respect față de românii care cred în valorile liberale, faceți ce este bine pentru România!

Este ceasul al doisprezecelea. Aveți 0 șanse să intrați în turul doi. Cei din jurul dumneavoastră vă mint. Vă prezintă sondaje mistificate. Dacă vă încăpățânați să nu acceptați evidența și rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu. Puteți provoca un dezastru pentru democrație, adică un tur doi între Ciolacu și Simion. Ratarea intrării în turul doi va prăbuși partidul la alegerile parlamentare. Și veți fi alungat cu furci și cu topoare din fruntea partidului chiar de cei care astăzi vă mint cu nerușinare că aveți șanse.

Singurul candidat din bazinul democratic de centru dreapta care are șanse reale să intre în turul doi și să îl învingă pe Ciolacu este Elena Lasconi.

Fiți bărbat de stat. Fiți generalul care dă dovadă de inteligența necesară pentru a se alia cu altă forță democratică pentru a câștiga bătălia. Renunțați la candidatură! Susțineți candidatura lui Elena Lasconi!

Puteți negocia construcția unui tandem președinte- premier, cu Elena Lasconi președinte și premier din partea PNL. Puteți rămâne preșdintele PNL și puteți asigura victoria dreptei democratice atât în alegerile prezidențiale, cât și în alegerile parlamentare.

V-ați tăvălit 3 ani în mocirla alianței cu PSD. Treziți-vă până nu este prea târziu! Abandonați-l pe Iohannis în lada de gunoi a istoriei, unde a intrat singur. Declarați război cu adevărat împotriva PSD! Veniți măcar acum alături de mine și de cei din Forța Dreptei, care nu au acceptat nici măcar o secundă să se predea cleptocraților roșii. Faceți gestul firesc pe care l-am făcut și eu pentru a da o șansă reală României de a porni pe drumul corect!”, a spus Orban.

                                                                                                                  Adina Bucur