-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:36
No menu items!

Orban: „Cercel nu avea dreptul să comunice public”. Cercel: „Planul meu era document intern”. De ce nu cere Orban anchetă pentru scurgere de informații

spot_img

Premierul Ludovic Orban a spus, joi, că medicul Adrian Streinu Cercel nu avea dreptul să comunice public opinii personale referitoare la planurile antiepidemie. Numai că directorul de la Matei Balș a explicat, joi seara, la Antena 3, că documentul întocmit de el avea caracter public, ci era un document intern, de lucru.

Astfel scandalul demiterii lui Adrian Streinu Cercel este similar cu cel privind scurgerea în presă, luna trecută, al documentului de lucru elaborat de Grupul de suport tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Întrebarea este de ce premierul nu a cerut o anchetă penală pentru scurgerea informațiilor.

„În calitatea pe care o avea, de președinte al comisiei, nu avea dreptul să comunice public astfel de măsuri și nu e la prima comunicare publică contrară deciziilor oficiale care au fost luate de autorități, contrar protocoalelor și procedurilor care sunt stabilite oficial de către INSP, de către Ministerul Sănătății sau de alte autorități. Nu poți să-l menții ca președinte al comisiei anti-COVID-19 pe un reprezentant care-și permite să-și exprime public niște opinii personale, niște propuneri în condițiile în care el acționează într-un regim instituțional, în cadrul Ministerului Sănătății. Ceea ce a făcut domnul Cercel este de neacceptat!”, a declarat Ludovic Orban, în direct la B1 TV.

Deși în declarația dată B1 TV folosește apelativul „domnul Cercel”, Orban a vorbit în ședința de Guvern despre „demiterea lui Cercel”.

În ceea ce privește consultarea față de ideile și deciziile pe care le-a luat medicul Streinu – Cercel, Ludovic Orban susține că „el se referea în documentul respectiv la Guvern, la necesitatea unui Guvern COVID, la lucruri grave de carantinare a persoanelor în vârstă, a persoanelor de peste 65 de ani, la desprinderea din familii, la mutarea din sânul familiei a acestor persoane, plus alte propuneri ca statul să preia distribuirea electricității, distribuirea apei… deci un asemenea document, într-o contradicție flagrantă cu lumea în care trăim, rar mi-a fost dat să văd”, a completat el.

Medicul Adrian Streinu Cercel a precizat, joi seara, î interviul acordat lui Mihai Gâdea, că planul elaborat de el era un document intern, un document de lucru și nu avea caracter public.