2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Oradea: Interlop ucis cu 15 lovituri de cuțit de un tânăr căruia îi spărsese geamurile de la mașină

spot_img

masina_politie

Un bărbat de 36 de ani din Oradea, cunoscut în mediul interlop, a murit după ce a fost înjunghiat de 15 ori cu un cuțit, în plină stradă, de un tânăr căruia îi spărsese geamurile de la mașină.

Victima, Mihai Dumbrovan, s-ar fi oprit lângă un autoturism Mercedes parcat pe stradă şi a spart geamul portierei din dreapta-faţă, cu o piatră, după care a fugit. Proprietarul maşinii, Raul Zetocha, în vârstă de 24 de ani, se afla în autoturism împreună cu prietena sa şi a fugit după bărbat, reuşind să îl ajungă din urmă, potrivit unor surse din poliție, citate de Mediafax.

Imediat după incident, Zetocha şi prietena sa au fugit, abandonând maşina şi victima plină de sânge.

Dumbrovan a reuşit să ajungă până acasă, unde a cerut ajutorul unei vecine, care a sunat la SMURD, astfel că bărbatul a fost transportat la spital şi operat, însă medicii nu l-au mai putut salva.

Mihai Dumbrovan era cunoscut în lumea interlopă din Oradea şi cercetat în mai multe rânduri pentru fapte comise cu violenţă.

La rândul său, Raul Zetocha a fost suspectat în mai multe cazuri de furturi din autoturisme, dar faptele nu au fost dovedite.

Lucian Mera