TRX Suspension Training permite utilizarea unei plaje mai largi de mișcări și de grupe musculare simultan
Fie că ești un împătimit al salii de fitness sau doar începător, este indicat să încerci acest tip de antrenament, atât pentru eficiență, cât și pentru diversitate.TRX este un concept nou de antrenament de grup, îndrăgit de practicanții de antrenament aerobic, dar în același timp, se potrivește și pentru antrenamentul individual, de Personal Training.
Acest tip de antrenament folosește pentru executarea exercițiilor un chit de antrenament special suspendat în tavan. Majoritatea exercițiilor sunt efectuate în suspensie. În cadrul acestui tip de antrenament controlul vă aparține în totalitate. Corpul este suspendat şi îşi foloseşte propria greutate în diferite planuri de înclinare. Poate fi practicat de oricine, deoarece se poate controla nivelul de rezistență și de dificultate. Este un program de exerciții ideal pentru creșterea puterii, flexibilității, echilibrului și a mobilității, fără riscul de accidentări și la intensitatea aleasă de fiecare practicant. Este un program intens de fitness, dar în acelasi timp este considerat un antrenament ideal de reabilitare. Este recomandat în antrenamentele de recuperare pentru cei care au probleme cu spatele sau încheieturile.
Spre deosebire de antrenamentele standard care permit solicitarea unei singure grupe musculare, Trx Suspension Training permite utilizarea unei plaje mai largi de mișcări și de grupe musculare simultan. TRX-ul se poate utiliza oriunde, fiind adaptabil cu un mâner special și îl putem utiliza la sală, în parc și chiar acasă.
Beneficiile antrenemanetului de TRX:
- Antrenează toți mușchii corpului;
- Dezvoltă forța musculară;
- Un bun antrenament cardio;
- Crește flexibilitatea, echilibrul și mobilitatea;
- Reduce riscul de accidentări;
- Este un antrenament care dezvoltă forță în regim de rezistență.
Mai jos găsiți o galerie foto cu exerciții pe care le puteți pune în practică. Mare atenție însă, vă recomand să cereți sfatul unui instructor când le efectuați, pentru a preveni accidentările.
Până data viitoare nu uitați să fiți always fit and ready for fitness!