3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:11
No menu items!

ORA DE SPORT: Ce alegem pentru micul dejun: Storcător sau blender

spot_img

Se pot alege oricare din cele două variante sau chiar ambele, pentru că scopul principal este acela de a oferi nutrienții de care organismul are nevoie

images

Primul lucru pe care ar trebui să-l facem în fiecare dimineață când ne trezim, în loc să ne repezim la cana cu cafea, ar fi foarte bine dacă am bea un pahar cu apă. Motivul? După cele opt ore de odihnă din timpul nopții, recomandate tuturor, timp în care organismul se regenerează, ai nevoie de apă pentru a preveni deshidratarea.

Dar organimul are nevoie și de hrană pentru a face față antrenamentului de dimineață (sau pur și simplu pentru a începe ziua plini de energie), potrivit viatainverdeviu.ro. În primele ore ale dimineții corpul tău are nevoie de nutrienți, dar și de o digestie ușoară pentru a păstra din energie (care altfel ar fi consumată pentru digerarea unui mic dejun consistent); nici nu te poți duce la sală “cu burta plină” pentru că ar fi un antrenament compromis. Alegerea cea mai bună sunt legumele și fructele, care îți oferă nutrienții de care ai nevoie și nu necesită resurse mari de energie pentru a fi digerate. Cu alte cuvinte, organismul se hrănește corespunzător, revenind treptat la capacítate maximă de funcționare după o noapte de odihnă (când este cunoscut faptul că funcțiile organismului se reduc, potrivit specialiștilor).

Aici apare întrebarea. Ce alegem? Sucul obținut prin stoarcere sau smoothi-ul preparat la blender? Care dintre acestea oferă beneficii mai mari pentru sănătate? Cred că ambele metode sunt bune, dar în moduri diferite. Vă voi prezenta în câteva cuvinte ce presupune stoarcerea și ce presupune mixarea la blender, rămâne sa alegeți voi cu ce începeți ziua.

Mixarea la blender

În cazul smoothie-ului, fructele și legumele sunt introduse în blender întregi, cu coajă cu tot, astfel va conține toate fibrele din vegetale, ceea ce–l va face mai sățios (presupune o digestie mai lentă decât în cazul sucului obținut prin stoarcere), în același timp, organismul beneficiază de eliberări lente și uniforme a nutrienților în fluxul sanguin și evită ridicările extrem de bruște ale nivelului de zahăr din sânge. Poate fi consumat în loc de mic dejun, dar și pe parcursul zilei, între mesele principale și se prepară foarte repede . Cele mai recomandate smoothie-uri sunt cele care conțin multe vegetale cu frunze verzi (baby spanac, pătrunjel, mentă, rucola, frunze de țelină etc), dar și legume și fructe (banană, portocală, prune, castraveți, lămâie etc). Dimineața este benefic să adăugați în smoothie semințe (cânepă, chia, in măcinat, psyllium).

Sucul obținut prin stoarcere

Prin procesul de stoarcere se extrag nutrienții și apa din fructe și legume, lăsând fibrele deoparte. Acest lucru le face extrem de ușor de digerat, iar nutrienții sunt foarte repede absorbiți în corp și în cantități mari (mai mari decât dacă ai fi mâncat fructul sau leguma întregi). Este recomandat în special celor care au un sistem digestiv sensibil sau boli ce înhibă capacitatea corpului de a procesa fibrele.

Sucurile proaspete de legume sunt nelipsite din programele de vindecare și detoxifiere, pentru că sunt foarte bogate în nutrienți care hrănesc și refac corpul la nivel celular.

Ce trebuie să reținem în cazul sucurilor obținute prin stoarcere? Sucul este absorbit rapid în fluxul sangvin, astfel în cazul sucurilor obținute doar din stoarcerea fructelor, se va produce o creștere rapida a zahărului din sânge datorită fructozei, ceea ce ar putea crea probleme (inclusiv pentru siluetă), iar senzația de foame poate să apară destul de rapid, comparativ cu smoothi-urile, unde digerarea fibrelor poate prelungi senzația de sațietate un timp mai îndelungat.

Părerea mea este că se pot alege oricare din cele două variante sau chiar ambele, pentru că scopul principal este acela de a oferi nutrienții de care organismul are nevoie. Cred că principalele ingrediente ar trebui să fie legumele și vegetalele cu frunze verzi și mai putin fructele. Este foarte important să știi cum să combini aceste ingrediente (de exemplu legumele ce conțin amidon, cum ar fi brocoli, morcovul, sfecla etc, nu trebuie combinate cu fructe, pentru că se poate produce balonare). O importanță deosebită are și alegerea storcătorului sau a blenderului, care trebuie să fie de calitate, astfel încât să nu introducă oxigen și căldura în suc, distrugând enzimele, care sunt foarte importante în procesul de digestie. Sucurile și smoothie-urile se consumă proaspete, imediat sau în primele 15 minute de la preparare pentru a nu se distruge o mare parte din nutrienți.

Eu am ales smoothie-ul, pe care mi-l prepar dimineața în loc de mic dejun înainte de antrenament. Este sățios și îmi oferă energía de care am nevoie pentru a face față efortului. Combinația pe care o folosesc cel mai des și pe care o recomand este:

  • baby spanac, o legatură pătrunjel, jumătate de măr sau banană, zeama de la o lămâie și puțină apă plată (cca 70-100ml). Le mixez maxim 30 secunde (pentru a nu distruge enzimele prin încălzire) și adaug în pahar câte o linguriță semințe cânepă, chia, in măcinat și psyllium) pe care le amestec. Are un gust dulce acrișor și un aspect foarte plăcut.

Fie că optați pentru suc obținut prin stoarcere, pentru smoothie sau pentru fructele și legumele proaspete consumate ca atare, important este ca acestea să existe în regimul vostru alimentar.

Până data viitoare fiți always fit and ready for fitness!

R.M.