-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:52
No menu items!

Opt zile de la răpirea Alexandrei, ancheta bate pasul pe loc

spot_img

Contradicţii uriaşe, bulibăşeală şi incertitudine în ancheta de la Caracal privind dispariţia Alexandrei şi Luizei. La 8 zile de când Alexandra a fost răpită şi la patru zile de când Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete, anchetatorii se contrazic în declaraţii şi nu au nimic cert. În mod paradoxal, căutările în casa groazei au fost sistate, pentru că Gheorghe Dincă a fost adus în Bucureşti pentru o analiză psihiatrică ce poate fi făcută şi în Caracal.

Surse judiciare spun că singurul motiv pentru această mutare ar fi fost dorinţa procurorilor de a scăpa de presiunea mediatică.

„Casa groazei” din Caracal ar putea ascunde adevăruri cumplite despre faptele lui Gheorghe Dincă. Se ştie cu certitudine că Alexandra s-a aflat acolo, însă în mod inexplicabil anchetatorii nu continuă percheziţiile. Asta în condiţiile în care există semne uriaşe de întrebare. Gropi cimentate, un perete ridicat recent, iar, în foişorul din curtea casei, există doi stâlpi din beton care, în mod normal, nu ar trebui să existe acolo.

Pe de altă parte, oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă, mai exact în recipientul de metal, un arzător improvizat, sunt umane şi aparţin unei persoane cu talie mică, subţire, cel mai probabil un copil, se arată în raportul IML. Din primele evaluări, s-a stabilit că i-ar aparţine unui copil cu vârsta între 12 şi 17 ani.

”Vom încerca, pe cât posibil, să recompunem scheletul. În același timp, testele de laborator ne vor arăta și ce substanțe s-au folosit la arderea oaselor care sunt foarte deteriorate”, au declarat pentru „Libertatea”, surse medicale.

A trecut o săptămână de la răpirea Alexandrei, iar autorităţile nu au niciun indiciu despre locul în care ar putea fi ea. Posibilitatea ca Gheorghe Dincă să îi fi incinerat trupul este, conform specialiştilor, din ce in ce mai mică.