-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:39
No menu items!

Opt pompieri au murit într-un incendiu la Moscova

spot_img

Opt pompieri și-au pierdut viața în lupta cu flăcările după izbucnirea unui incendiu, joi seara, la un depozit de materiale plastice la periferia estică a Moscovei, acesta fiind cel mai recent incident dintr-o lungă serie care a afectat capitala rusă în ultimul timp, relatează agențiile de presă AFP și RIA Novosti, citate de Agerpres.

Contactul cu pompierii s-a pierdut în timp ce aceștia încercau să stingă incendiul puternic izbucnit în cartierul Golianovo din Moscova. În jur de 160 de pompieri și 46 de autospeciale au fost mobilizate pentru stingerea focului, care s-a extins cu repeziciune pe o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați.

Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Situații de Urgență rus, contactul cu cei opt pompieri s-a pierdut după prăbușirea acoperișului clădirii. Ministerul a anunțat vineri că au fost găsite corpurile lor. „Corpurile colegilor noștri au fost descoperite în zona principală unde s-au concentrat căutările”, se arată în comunicat.

„Până la sfârșit, am sperat să-i găsim în viață, dar din cauza focului intens, a temperaturii foarte ridicate și fumului gros, pompierii nu au fost în imposibilitate să iasă”, se mai precizează în comunicat.

Pompierii decedați au fost printre primii care au sosit la locul incendiului și au ajutat la evacuarea a 100 de salariați din clădirea în flăcări, au indicat responsabili ruși. Focul a fost stins în cele din urmă vineri, la ora locală 07:44 (04:44 GMT).

An de an, numeroase persoane își pierd viața în urma incendiilor în Rusia, țară care dispune de o infrastructură în stare precară, datând din perioada sovietică. La sfârșitul lunii august, cel puțin 16 muncitori kârgâzi au murit într-un incendiu la un depozit din Moscova.

R.D.