Prezentatoarea şi producătorul de televiziune Oprah Winfrey a fost protagonista unui moment inedit, săptămâna aceasta, în timpul emisiunii „Jimmy Kimmel Live”. Invitată să vorbească despre prestaţia ei în filmul „The Butler”, regina „talk-show-urilor” americane nu s-a putut abţine şi a oferit gratis o maşină unei tinere din public, folosind o frază care a făcut-o celebră – „You get a car/Primeşti o maşină”, scrie www.nydailynews.com.
În timp ce vorbea despre filmul „The Butler”, care i-a oferit prezentatoarei posibilitatea de a apărea pe marile ecrane după o pauză de zece ani, Oprah Winfrey l-a întrerupt pe Jimmy Kimmel, adresându-i-se unei tinere din public: „Tu, cea în albastru. Da, tu. Vino aici un moment. Vreau să-ţi spun ceva: Tu, tu primeşti o maşină! Primeşti o maşină!”.
Gazda show-ului, Jimmy Kimmel, a rămas uimit, spunând că nu ştie nimic despre nicio maşină, însă, după emisiune, femeia din public a plecat acasă cu un automobil Ford Fusion Energi Hybrid, care a fost donat de Ford.
Nu este prima dată când Oprah oferă gratis maşini oamenilor din public. În timpul premierei sezonului din 2004 al show-ului ce-i purta numele, toţi cei care au asistat la acea emisiune au primit câte o maşină, cu aceeaşi celebră frază: „You get a car”.
R.D.