1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:57
No menu items!

Opoziția nu are numărul necesar de voturi pentru a trece moțiunea de cenzură

spot_img

În ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, opoziția constată că nu are, cel puțin matematic, numărul necesar de voturi, respectiv 233.

PSD, ALDE, ProRomânia şi PPUSL aveau matematic 234 de voturi, cu unul peste limita majorităţii. Însă Adrian Todor, deputat PSD de Arad, a intrat ieri în carantină, fiind suspect de coronavirus, în timp ce Valeriu Steriu şi-a pierdut mandatul de parlamentar după ce a primit o funcție la ANRE.

Tot ieri, deputatul Cătălin Rădulescu a anunțat că nu va avea cum să voteze moțiunea, fiind internat în spital cu o bronșită acută.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, de la ora 14, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de 205 senatori şi deputaţi. PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează „pentru“, iar PNL, USR şi PMP nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona.

Parlamentarii PNL, USR şi PMP nu vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură, în timp ce liderii UDMR decid luni-dimineaţă dacă participă la vot sau boicotează şedinţa. Prin urmare, PSD şi aliaţii din Parlament ar putea să nu strângă cvorum la moţiune: e nevoie de 233 de parlamentari prezenţi pentru a începe şedinţa, apoi de 233 de voturi pentru a trânti Guvernul. Majoritatea PSD e pe muchie.