-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:29
No menu items!

Opinia-șoc a unui reputat stomatolog: dinții găsiți pe proprietatea monstrului din Caracal provin de la două persoane

spot_img

Un scenariu terifiant vine din partea unui reputat medic stomatolog. Dinții găsiți în recipientul metalic din curtea lui Dincă sunt umani și provin de la două persoane, susține medicul Sergiu Lazarev.

Medicul a analizat fotografia prezentată de presă și crede că este vorba de rămășițe de dinți care provin de la două persoane, dintre care una adultă. Indiciul este acela că printre resturi se află o coroniţă, lucrare pe care stomatologii o fac pacienţilor maturi, susține stomatologul.

Din punctul meu de vedere, dinţii aceştia sunt umani, după forma rădăcinilor, după suprafeţele vestibulare. Pare că sunt câţiva cariaţi şi cu părere de rău pot spune că, la vârsta de 15 ani, pot fi copii cu dinţi cariaţi„. (…) Din ce am văzut, aş putea spune că ar aparţine unei domnişoare, dar pe de altă parte strică toată ipoteza această coroniţă. Dacă este o coroniţă, este extrem de greu să cred că i-a aparţinut unei domnişoare de 15 ani. Mai târziu se fac astfel de lucrări„, a explicat medicul Sergiu Lazarev citat de „Adevărul”.

Potrivit medicului, unele rămășițe de dinţi par să fi trecut prin arderi repetate, la temperaturi foarte mari, ceea ce ar îmiedica total determinarea ADN-ului necesară identificării.