O afacere orchestrată la Viena, în anii 70, cu sprijinul Securităţii, s-a soldat cu aruncarea unui vas în aer, cu moartea a şase marinari şi cu sinuciderea unor politicieni. Omul Bucureştiului, implicat în „Afacerea Lucona”, este Dragoş Diaconescu, creierul „reţelei bancherilor”.
23 ianuarie 1977. Vasul Lucona aluneca pe apele liniştite ale Oceanului Indian. Cargobotul transporta „nişte containere” în Hong Kong, încărcate în portul italian Chioggia. La bord: zece marinari şi două femei – soţia căpitanului şi cea a maşinistului-şef. Prima era pe puntea de comandă, croşeta o hăinuţă pentru un bebeluş.
Căpitanul era mulţumit de cum decurgea cursa, deşi avea unele nelinişti. Două butelii galbene, lunguieţe, fuseseră amplasate într-o loc anume, o magazie aflată la jumătatea vasului, la cererea expresă a austriacului Udo Proksch, cel care plătea transportul. O altă cerere ciudată pentru căpitan îl obliga să anunţe zilnic poziţia vasului. În ziua respectivă se aflau în zona cea mai adângă a oceanului – 6.000 de metri.
Către ora 16.00, liniştea de pe vas este făcută ţăndări de o explozie asurzitoare. Flăcările, fumul gros, trosnetele sinistre ale vaporului rupt în două, ţipetele răniţilor prinşi între fiarele contorsionate şi rămăşiţele celor ciopârţiţi de explozie întregesc un tablou apocaliptic.
Cum-necum, cei rămaşi în viaţă reuşesc să arunce peste bord o barcă de salvare. Cinci dintre ei sar şi înoată disperaţi să nu fie închişi de vârtejul creat de scufundarea vasului. Printr-un miracol, soţia căpitanului iese la suprafaţă şi este recuperată, inconştientă, de cei din barcă. Din doisprezece oameni, şase au au fost înghiţiţi de ocean. Unii de vii, alţii sfârtecaţi de explozie.
La Viena, Udo Proksch şi complicii săi aşteptau cu nerăbdare anunţul oficial despre scufundarea vasului şi desprea moartea marinarilor- martori nedoriţi. Mobilul crimei? Încasarea asigurării pentru transportul unei aşa-zise centrale nucleare aflate la bordul vasului Lucona. 20 de milioane de dolari pentru un transport fictiv, cu acte măsluite de Securitatea din România.
3 noiembrie 2012. Un bătrânel cu înfăţişare respectabilă este arestat pentru fraude bancare în Bucureşti. Are un nume comun, Dragoş Diaconescu. 73 de ani. Este învinuit alături fostul vicepreşedinte al BRD, Claudiu Cercel-Duca, şi Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare, pentru fraude bancare.
În urmă cu 35 de ani semna condamnarea la moarte a marinarilor de pe vasul Lucona…El întocmise actele transportului fictiv al unei centrale nucleare „vândute” de statul român lui Udo Proksch, austriacul care a scufundat vasul Lucona pentru a obţine asigurarea de 20 de milioane de dolari. În realitate, componentele centralei nucleare nu erau altceva decât utilaje ruginite de extracţie a cărbunelui, date la fier vechi.
„Afacerea Lucona”
Scandalul a atins cote maxime după publicarea cărţii „Afacerea Lucona” („Der Fall Lucona”, publicată şi în România de Editura Nora, în 1994 – n.r.), în 1987, de ziaristul austriac Hans Pretterebner (68 de ani). Investigaţia jurnalistului a durat trei ani. Documentarea s-a făcut în Austria, România, Germania, Elveţia, Olanda, Franţa, Anglia, Italia, China şi Turcia.
În prefaţa cărţii, Pretterebner menţiona că „în total, cei în cauză din Austria, Germania şi Elveţia au încercat de 22 de ori să interzică apariţia acestei cărţi”. Cine sunt ei? Politicieni şi înalţi demnitari din mai multe ţări, în special din Austria, acoliţi ai celor doi artizani ai „Afacerii Lucona”. Este vorba despre un fost porcar, austriacul Udo Proksch, fiul unui spion nazist, şi neamţul Hans Peter Daimler, ultimul descendent al dinastiei industriaşilor de maşini Daimler-Mercedes-Benz.
Printr-un complex de întâmplări, Udo Proksch devine proprietarul cofetăriei „Demel”, fostă furnizoare a fostei curţi imperiale, „îndulcindu-şi” astfel drumul spre lumea bună a Vienei. Daimler nu i-a fost decât un instrument. Udo concepe mai multe afaceri pentru anumiţi oameni importanţi. După un misterios stagiu de şase luni la Moscova, devine el însuşi business-man, operând pe pieţele din lagărul socialist.
Udo, escrocul excentric
La mijlocul anilor 60, cu ajutorul banilor şi cu un comportament „construit” pentru a impresiona, Udo Proksch ajunge să fie idolatrizat de „aristocraţia” vieneză. Petrecerile sale tematice, organizate cu mare fast, şi derapajele comportamentale, considerate chic, transformau snobismul în geniu neînţeles. A fost căsătorit de şase ori, una dintre fostele soţii fiind stră-nepoata celebrului compozitor Richard Wagner.
În astfel de cercuri reuşeşte să-şi facă o agendă influentă, ajungând ca prin relaţiile sale să propulseze anumite personaje în funcţii de ministru în guvernul austriac. De asemenea, cultivă relaţii bine alese, printre preietenii săi figurând oameni cu greutate în stat. Apare, însă, o problemă. Devine alcoolic şi agresiv. Oamenii încep să ia distanţă. Îi rămân credincios doar deputatul socialist Leopold Gratz, viitor ministru de externe, şi vechiul prieten Hans Peter Daimler.
În 1967 Udo începe să piardă bani şi se înglodează în datorii. Salvarea îi vine tot din lagărul socialist, prin noi oportunităţi de afaceri. Împreună cu prietenul său Daimler începe proiectul unei fabrici de ochelari. La proiect participă si o firmă a spionajului estic, din RDG, care finanţa totul. Schimbările politice din acea vreme i-au venit şi ele mănuşă lui Udo Proksch, prin venirea socialiştilor la putere. Prietenul Leopold Grantz devine ministrul învăţământului şi apoi al externelor, iar pe prietenul său Karl Lutgendorf, Udo îl propulsează ca ministru al apărării, graţie conexiunilor sale.
Centrala nucleară- creaţie „semnată” de Dragoş Diaconescu
Udo Proksch obosise să supravieţuiască la nivel mare. Vroia să dea lovitura vieţii. Ascuns în spatele firmei elveţiene Zapata AG, cumpără o mină părăsită. Prin operaţiuni discrete, secţionează utilajele minei şi le „împachetează” în containere pentru a le trimite în Hong Kong firmei care comandase centrala nucleară.
Transportul a fost asigurat pentru 20 demilioane de dolari. După ce au aruncat vasul Lucona în aer, Udo Proksch şi complicii săi, cer încasarea asigurării. Siguri pe ei, date fiind relaţiile la nivel înalt, conspiratorii nu se aşteptau ca firma de asigurare să demareze o anchetă proprie. Practic, aşa a izbucnit scandalul.
A detonat zece ani mai târziu, în 1987-1988, cand faptele şi vinovaţii au ieşit la iveală. Dovezile arată că „operaţiunea Lucona” nu se putea desfăşura fără sprijinul Securităţii Române. Ministrul austriac de Externe, Leopold Grantz, prieten la cataramă cu Udo Proksch, a obţinut, pe filiera Securităţii, documente care să justifice achiziţionarea utilajelor necesare contruirii centralei nucleare.
Astfel, Oficiul Argus, condus de Dragoş Diaconescu, bătrânelul arestat anul trecut, în „rețeaua bancherilor”, semna acte de livrare către o firmă elveţiană, Decobul SA, pentru patru reactoare, acte date cu perioada 1974-1976. Preţul era de 4,3 milioane franci elveţieni.
A fost o primă greşeală. Gruparea escrocilor austrieci falsificase deja documente prin care arăta că Zapata AG ar fi cumpărat aceleaşi utilaje livrate de români cu un preţ mult mai mic, cu numai 2,1 milioane de franci elveţieni. Diferenţa de preţ a atras atenţia anchetatorilor care au demontat falsul. Mai mult, românii nu au putut prezenta scrisori de transport şi nici documente vamale pentru utilajele „exportate” sub semnătura lui Dragoș Diaconescu.
Epilog: sinucideri, arestări şi demisii la nivel înalt
Protejat de înalţi demnitari, Udo Proksch şi complicele său Hans Peter Daimler, ancheta a fost blocată timp de câţiva ani. Apariţia cărţii „Afacerea Lucona”, în 1987, sub semnătura ziaristului Hans Pretterebner, l-a obligat pe Udo Proksch să fugă în Filipine în 1988. Şi-a făcut şi o operaţie estetică pentru a nu mai fi recunoscut. Însă, în 1989 a încercat să intre, incognito, în Austria, sub nume fals. A fost prins.
Între timp, anchetatorii au adus dovezi indubitabile despre acţiunile criminale ale grupării formate din escroci şi înalţi demnitari austrieci. O operaţiune care a implicat submersibile de mare adâncime a scos din Oceanul Indian probele care demonstrau că vasul Lucona a fost scufundat prin detonarea unei bombe cu ceas.
De asemenea, rămăşițele subacvatice au arătat că reactoarele româneşti, furnizate sub semnătura lui Dragoş Diaconescu, nu erau decât nişte fiare vechi dintr-o mină austriacă. Udo Proksch a fost condamnat iniţial, în 1991, la 20 de ani de închisoare. Un an mai târziu era din nou condamnat, de data aceasta pe viaţă. A murit în închisoare în 2001, în timpul unei operaţii pe cord.
În 1992, prietenul său Leopold Gratz, fost ministru de externe, şi-a dat demisia din funcţia de preşedeinte al Parlamentului Austriei. La fel şi ministrul de interne, vechiul prieten al lui Udo, Blecha karl. Cei doi au fost acuzaţi de obstrucţionarea anchetei. Ministrul apărării, Karl Lütgendorf nu şi-a dat demisia. S-a sinucis, trăgându-şi un glonte în cap. El este cel care îi pusese lui Udo la dispoziţie tot ce a avut nevoie pentru obţinerea explozibilului şi confecţionarea bombei cu ceas.
După 20 de ani…
În România, generalul Dragoş Diaconescu a devenit, după Revoluţie, om de afaceri. A profitat de conexiunile sale şi a făcut avere. Era considerat un om cu mare influenţă, abil. Numele său era asociat cu numeroşi grei ai politicii româneşti, cum ar fi Traian Băsescu sau Adrian Năstase.
În cele din urmă a fost şi el arestat. Nu în “afacerea Lucona”! A fost prins într-un dosar cu fraude bancare, în iarna anului trecut. În imaginile difuzate de televiziuni, apare un bătrânel respectabil, cu părul alb…Este unul dintre liderii unei grupări formate din peste 40 de infractori care au obţinut credite bancare de 22 de milioane de euro în baza unor garanţii false. Şi aici au fost implicate nume grele, precum cel al lui Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri, sau Claudiu Cercel- vicepreşedinte BRD.
Din închisoare, Udo a încercat să cumpere Antibiotice Iaşi
Unul dintre consultanţii români pe piaţa de investiţii a declarat pentru Sursa Zilei că în 1999 a fost contactat de o companie elveţiană dornică să cumpere Antibiotice Iaşi. Numai că verificările asupra bonităţii investitorului a scos la iveală elemente care conduceau către Udo Proksch. „Banii erau ai lui. Vroia să investească în România şi să se folosească apoi de vechile sale relaţii din ţara noastră pentru a «dezvolta» afacerea”, ne-a declarat sub anonimat consultantul român. În 2001, Udo Proksch a murit în închisoare.
Ștefan Tănăsescu