3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 3:23
No menu items!

Operații amânate la Spitalul Sf. Pantelimon după scandalul morților suspecte. Medicii ATI protestează în apărarea doctorițelor reținute

spot_img

Zece operații programate din timp au fost amânate joi dimineața, 8 august, la Spitalul Sf Pantelimon din București după reținerea a două doctorițe și a unei asistente. Managerul unității susține că și-a ”oferit” demisia, dar nu a trimis-o încă la Ministerul Sănătății.

Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”, Bogdan Socea, a răspuns joi, 8 august, cererii ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, de a-și oferi demisia. Medicul chirurg spune că nu a trimis încă la minister actul oficial și s-a declarat mulțumit de ancheta internă asupra morților suspecte de la ATI, unde nu a fost găsită vreo neregulă.

„Mi-am oferit demisia, încă nu am trimis-o la minister. Nu mă cramponez de funcție. Sunt medic chirurg în acest spital”, a declarat managerul Bogdan Socea.În timp ce șeful Spitalului Sfântul Pantelimon încearcă să liniștească spiritele, medicii de la ATI au organizat un protest și asigură doar urgențele. Acest lucru a dus la amânarea a 10 intervenții medicale programate pentru dimineața zilei de joi. Medicii refuză să mai ofere anestezie pacienților cronici sau programați, scrie G4Media.ro, iar mai mulți dintre ei amenință cu demisia.

„Ancheta internă s-a făcut profesionist de către 5 medici de altă specialitate decât ATI. Ancheta a vizat aspecte medicale, nu a putut verifica injectomatele, nu a putut descărca înregistrările, a mers pe foile de observație (…) Procuratura își va face treaba. Dacă era o acțiune generalizată, vor fi chemate și alte persoane. Nu au existat indicii sau reclamații din interiorul spitalului”, a explicat managerul Spitalului Sfântul Pantelimon.

Procurorii au reținut doi medici miercuri, 7 august, sub acuzația de tentativă de omor și omor calificat, alături de o asistentă acuzată de mărturie mincinoasă. Se anchetează moartea unui pacient în vârstă de 54 de ani, căruia i s-ar fi redus doza de noradrenalină de către cele două doctorițe.

Una dintre ele le-ar fi spus anchetatorilor că există anumite proceduri medicale care justifică scăderea dozei de noradrenalină, deși acestea nu există în cazul cercetat, arată sursele citate de G4Media.Ministrul Alexandru Rafila a încercat să minimizeze acuzațiile de la Spitalul Sfântul Pantelimon chiar înainte de începerea unei anchete. El a continuat să pună la îndoială veridicitatea acuzațiilor pe timpul celor patru anchete.

D.Constantin