-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:50
No menu items!

Operație în premieră în România – limba unui pacient va fi scoasă şi înlocuită

spot_img

teofil_lung

Medici de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca fac, miercuri, o operaţie de îndepărtare a unei tumori care a afectat limba unui pacient de 44 de ani, intervenţia presupunând scoaterea în totalitate a limbii şi înlocuirea ei cu muşchi din zona pectorală.

Medicul Teofil Lung, coordonatorul echipei de medici, a declarat, miercuri, presei, înaintea intervenţiei, că pacientul a efectuat şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie, însă tumora a crescut în continuare.

Efectuăm o operaţie, în premieră naţională, la un pacient de 44 de ani din Bucureşti, care are o tumoare la limbă. Limba se fragmentează, e bucăţi deja, iar sub ea e un crater imens. Pacientul a făcut 32 de şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie iar în urma tratamentului tumora nu a dispărut, ci a crescut în continuare şi a ajuns în faza în care i-a cuprins limba, laringele, zona amigdaliană şi are ganglioni pe ambele părţi latero-cervicale, lângă carotidă şi jugulară. Pacientul are dureri foarte mari, nu poate să mai înghită, nu se poate alimenta deloc. Operaţia constă în îndepărtarea, în totalitate, a tumorii, dar şi a limbii, a ţesutului de sub limbă, facem o larigectomie înaltă, îndepărtăm ganglionii şi organul vorbirii, şi apoi încercăm o reconstrucţie imediată, şi vom lua muşchi din pectoral pentru a înlocui limba, pentru că în cavitatea bucală a pacientului nu va mai rămâne nimic.

dr. Teofil Lung

coordonatorul echipei medicale

Potrivit medicului Lung, intevenția chirugicală durează șase-șapte ore.

Post – operator, pacientul se va alimenta cu sondă naso-gastrică şi va respira prin canulă traheală, pe care sperăm să o suprimăm, ulterior, într-un timp scurt. Dacă alimentaţia nu va putea fi reluată pe cale naturală, se va face gastro stomă, se face un orificiu lateral, iar pacientul se va alimenta direct prin stomac. Sperăm, totuşi, să îşi poată relua deglutiţia şi să poată să înghită după o anumită perioadă. Încercăm să vedem ce rămâne din organul vorbirii şi dacă va fi nevoie de un aparat ajutător, numit laringofon, pentru a putea vorbi. Nu va avea o viaţă fericită post-operator.

dr. Teofil Lung

coordonatorul echipei medicale