2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:08
No menu items!

ONU: Situaţia drepturilor omului în Ucraina se deterioreză alarmant. Moscova reacționează

spot_img

Rusia critică „lipsa totală de obiectivitate” a raportului ONU privind Ucraina

 rusia critica raportul onu

Situaţia drepturilor omului a înregistrat „o deteriorare alarmată” în estul Ucrainei, o regiune devastată de o insurecţie armată prorusă, potrivit unui raport ONU publicat vineri la Kiev, informează AFP.

„Numeroase exemple specifice de crime, tortură, bătăi, răpiri, acţiuni ţintite de intimidare şi câteva cazuri de hărţuire sexuală, cea mai mare parte comise de către grupări antiguvernamentale bine organizate şi bine înarmate în estul ţării” sunt exemplificate în raport.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a îndemnat pe cei care au o influenţă asupra grupărilor armate din estul Ucrainei „să facă tot posibilul pentru a opri aceste persoane, care par hotărâte să destrame ţara”.

Documentul, care acoperă perioada 2 aprilie-6 mai, denunţă totodată „hărţuiri” şi „persecuţii” vizând tătarii din Crimeea, o minoritate musulmană din peninsula ucraineană, anexată în martie de către Rusia.

Tătarii se confruntă cu numeroase probleme, ca „libertatea de mişcare, cazuri de hărţuire fizică, restricţii impuse presei, temeri de persecuţii religioase vizând musulmanii practicanţi şi ameninţarea procurorului Crimeei (…) de a pune capăt activităţii Parlamentului tătarilor din Crimeea”, se arată în text.

„Peste 7.200 de persoane originare din Crimeea – majoritatea tătari – au fost deplasate în interiorul (Crimeei) sau în alte părţi ale Ucrainei”, precizează raportul.

Rusia a criticat vineri „lipsa totală de obiectivitate” a raportului ONU dat publicităţii la Kiev şi care semnalează o „deteriorare alarmantă” a situaţiei drepturilor omului în Ucraina, în estul ţării şi în Crimeea, relatează AFP.

„Lipsa sa totală de obiectivitate, contradicţiile revoltătoare şi utilizarea a două unităţi de măsură nu lasă nicio îndoială asupra faptului că autorii săi au dus la îndeplinire o comandă politică de «spălare» a autorităţilor autoproclamate de la Kiev”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse, citat într-un comunicat.

C.A.