-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:11
No menu items!

ONU: Dezastrele naturale costă lumea până la 300 de miliarde de dolari pe an

spot_img

Riscul ar putea fi redus dacă lumea investește 6 miliarde de dolari anual în strategiile de gestionare a riscurilor de dezastre, se arată într-un raport al ONU

inundatii

Dezastrele naturale, cum ar fi seceta, inundațiile, cutremurele și furtunile aduc pierderi de până la 300 de miliarde de dolari în fiecare an, se arată într-un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), dat publicității miercuri la Geneva.

„Pierderile economice provocate de catastrofe ajung acum, în medie, la 250-300 de miliarde de dolari în fiecare an”, se precizează în raportul pregătit de Biroul ONU pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.

Acest risc ar putea fi redus dacă lumea investește 6 miliarde de dolari anual în strategiile de gestionare a riscurilor de dezastre.

Publicarea raportului vine la doar două săptămâni înaintea celei de-a treia conferințe mondiale a ONU privind reducerea riscului de dezastre care va avea loc la Sendai (Japonia), în perioada 14-18 martie.

R.D.