1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:19
No menu items!

ONU declară urgența în Gaza după două zile de ploi abundente

spot_img

Agenția furnizează municipalităților afectate „un ajutor de urgență constând în gaz, apă și echipamente medicale”

 ploaie

Agenția ONU de ajutor pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a declarat urgența în orașul Gaza după două zile de ploi abundente în acest teritoriu devastat de războiul din vară, informează AFP.

„Sute de locuitori din sectoarele inundate în jurul bazinului de recuperare a apei de ploaie Sheikh Radwane (la nord de orașul Gaza) au fost nevoiți să-și abandoneze locuințele”, a anunțat UNRWA.

Agenția a precizat că furnizează municipalităților afectate „un ajutor de urgență constând în gaz, apă și echipamente medicale”.

Directorul pentru operațiuni UNRWA în Fâșia Gaza, Robert Turner, s-a declarat „foarte îngrijorat de intemperiile atât de violente și atât de devreme, în urma unor distrugeri fără precedent” lăsate de război.

Aproximativ 30% dintre locuințe au fost avariate sau distruse de război și 100.000 de persoane nu au încă un adăpost după trei luni de la armistițiul ce a pus capăt celor 50 de zile de război între Israel și mișcarea islamistă Hamas, amintește AFP.