2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:49
No menu items!

ONU anchetează folosirea armelor chimice în Siria

spot_img

ONU anchetează folosirea armelor chimice în Siria

Experţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) vor începe de luni ancheta în apropiere de Damasc, în vederea verificării afirmaţiilor potrivit cărora au fost utilizate arme chimice în această zonă, a anunţat ONU, potrivit AFP.

Misiunea se pregăteşte să desfăşoare activităţile de anchetă la faţa locului începând cu 26 august. Secretarul-general Ban Ki-moon a dat instrucţiuni ca misiunea condusă de dr. (Aake) Sellstrom, care se află în prezent la Damasc, să îşi concentreze atenţia pe elucidarea faptelor referitoare la incidentul din 21 august, cu prioritate absolută

Comunicat ONU

Guvernul sirian a ajuns la o înțelegere cu ONU, duminică, pentru a permite unei echipe internaționale de experti să viziteze locul și să  verifce afirmaţiile privind utilizarea de arme chimice lângă Damasc, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe al Siriei.

O ofensivă a fost lansată miercuri în Ghouta orientală şi la Mouadamiyat al-Cham, sectoare aflate în mâna rebelilor, la periferia Damascului. Opoziţia a invocat 1.300 de morţi şi a acuzat regimul de la Damasc, care a dezminţit categoric utilizarea de gaze toxice.

C.I.