-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:53
No menu items!

ONG-urile din protecţia copilului cer strategie naţională pentru abuzurile la care sunt supuşi copiii

spot_img

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil a tras, vineri, un semnal de alarmă privind abuzurile la care sunt expuşi copiii instituţionalizaţi

copil

Semnalul este adresat, în principal, agenţilor sectorului guvernamental şi ne-guvernamental.

Dezbaterea a avut ca pretext cazurile semnalate tot mai frecvent de mass-media privind abuzurile asupra copiilor instituţionalizaţi şi nu numai. Conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (ANPDCA), în 2013, peste 12.000 de copii au fost victime ale unei forme de abuz, mergând până la violenţă extremă, din care doar 45 au fost semnalate în instituţii de protecţie a copilului.

Participanţii la dezbatere au exprimat un punct de vedere comun şi anume că indiferent de cifrele raportate, acestea nu reflectă realitatea. Societatea manifestă un nivel ridicat de toleranţă la violenţă, iar consecinţa directă a acestui fapt este neraportarea abuzurilor. În plus, centrele rezidenţiale sunt instituţii închise.

În instituţii nu poate să pătrundă oricine. Problemele copiilor instituţionalizaţi ţin de violenţă precum şi de faptul că sunt transferaţi prin sistem. Alteori, excluderea din centrul de plasament se produce când aceştia nu sunt pregătiţi. Există îngrijitori care comit abuzuri, aşa cum există şi îngrijitori care sună pentru a sesiza abuzurile.

Cătălina Florea, director executiv Asociaţia Telefonul Copilului

Reprezentanţii ANPDCA au susţinut că a fost elaborată şi aşteaptă avizul Ministerului Muncii “Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020”.

Ne dorim să avem copii sănătoşi şi educaţi dar şi mai puţine abuzuri asupra copiilor. Am lucrat extins cu toate structurile guvernamentale şi neguvernamentale, am ţinut cont de recomandările Comisiei Europene. Ne dorim să avem o abordare integrată, să nu mai lucrăm separat pentru violenţa în familie, traficul de persoane, ori violenţa sexuală.

 Simona Oproiu, şef serviciu ANPDCA

Violenţa este o formă extremă a abuzului, dar şi o formă extremă de exprimare a neglijenţei. Pentru a găsi solutii la prevenirea abuzului şi violenţei trebuie să stabilim ce anume defineşte concret cele două concepte. În ultimii 5 ani am avut două cazuri de condamnări pentru copii torturaţi sau ucişi de asistenţi maternali. Sunt două cazuri fără precedent care nu au antrenat măsuri legislative drastice. Violenţa din centrele de plasament apare de la îngrijitor la copii, dar şi între copii. Sunt necesare măsuri legislative drastice care să atragă atenţia asupra problemei copiilor din centrele de plasament.

Bogdan Simion, Preşedinte Onorific Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), director executiv SERA

copil

FONPC solicită tuturor actorilor politici şi guvernamentali să conştientizeze şi să prioritizeze investiţia într-un plan naţional pentru bunăstarea copilului prin alocarea de resurse în sectorul de protecţie a copilului, educaţie şi sănătate. Totodată este necesară alocarea de resurse şi consolidarea serviciilor de monitorizare, prevenire şi intervenţie, precum şi punerea în aplicare a pachetului legislativ deja existent.

FONPC pledează pentru înfiinţarea unei instituţii distincte cu rol în monitorizarea, promovarea şi protecţia drepturilor copilului, un Comisar pentru Drepturile Copilului în România. În prezent, abuzurile asupra copiilor pot fi semnalate Avocatului Poporului, prin Departamentul pentru drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, dar şi Asociaţiei Telefonul Copilului 116111 – număr unic european.