OMV Petrom a început construcţia clădirii principale destinate laboratorului şi depozitului de carote din cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice (ICPT) din Câmpina. Investiţia pentru modernizarea institutului, în valoare de 3,7 milioane de euro, va fi finalizată la începutul anului viitor şi este finanţată atât din surse proprii cât şi din fonduri europene, prin programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”.
”Sectorul de petrol şi gaze are o importanţă strategică pentru România, atât din perspectiva securităţii energetice cât şi din perspectivă economică, prin taxele, investiţiile şi locurile de muncă pe care le generează. În acest context, ne concentrăm asupra cercetării în acest domeniu, pentru a dezvolta tehnici noi de explorare si exploatare adecvate zăcămintelor pe care le operăm iar colaborarea cu ICPT Câmpina este foarte importantă în acest scop”, a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Noua construcţie va deservi activitatea de laborator şi stocare a tuturor carotelor mecanice extrase de OMV Petrom, inclusiv din ultimii 50 ani. În momentul de faţă, carotele sunt păstrate în trei locuri diferite, insuficiente pentru stocarea materialului carotat. De asemenea, proiectul prevede modernizarea echipamentului de laborator pentru cercetare şi dezvoltare.
Activitatea de cercetare a ICPT Câmpina sprijină strategia diviziei Explorare şi Producție a OMV Petrom de redezvoltare a unor zăcăminte-cheie, prin aplicarea celor mai bune tehnologii şi practici internaţionale.
Institutul de Cercetări şi Proiectari Tehnice (ICPT) din Câmpina a fost înfiinţat în 1950 şi s-a remarcat de-a lungul timpului ca un important centru de cercetare stiinţifică pentru industria petrolieră, fiind promotorul progreselor în ingineria de zăcământ, foraj şi extracţie.
În prezent, ICPT face parte din Divizia Explorare – Producţie, Unitatea Domestic Assets în cadrul OMV Petrom. Începând cu anul 2005, ICPT Câmpina beneficiază de un amplu program de investiţii ce are ca obiectiv modernizarea şi retehnologizarea laboratoarelor. Acestea s-au ridicat la aproximativ 12 milioane de euro, din care 6 milioane de euro au fost alocaţi pentru modernizarea infrastructurii, iar 6 milioane de euro pentru achiziţionarea de echipament de laborator şi cercetare de ultimă generaţie.
Investiţiile au fost completate de un program intensiv de pregătire profesională al personalului, derulat parţial în colaborare cu companii internaţionale specializate.
C.C.