1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

OMV Petrom și-a vândut subsidiara de distribuție de gaze către acționarul majoritar al Gaz Sud și GDR

spot_img

OMV Petrom și-a vândut subsidiara de distribuție de gaze către acționarul majoritar al Gaz Sud și GDR

OMV Petrom a anunțat miercuri că a vândut participația de 99,99% la Petrom Distribuție Gaze (PDG) către Ligatne, a cărei companie-mamă este și acționarul majoritar al Gaz Sud și Grup Dezvoltare Rețele (GDR).

”Decizia corespunde strategiei OMV Petrom de a optimiza operațiunile downstream, în vederea îmbunătățirii eficienței. Părțile au agreat să păstreze confidențialitatea valorii tranzacției. Finalizarea tranzacției este condiționată de aprobarea prealabilă a Consiliului Concurenței”, a transmis OMV Petrom.

Tranzacția se plasează sub pragul de 10% din valoarea totală a activelor OMV Petrom, respectiv din valoarea cifrei de afaceri nete a companiei în 2012.

Potrivit lui Cristian Șecoșan, membru al Directoratului OMV Petrom, strategia companiei este să se concentreze pe activitatea de furnizare de gaze către clienții industriali și comerciali.

”Vânzarea activității de distribuție de gaze a OMV Petrom către consumatorii finali este în concordanță cu această strategie. Totodată, având în vedere prezența Gaz Sud și a GDR pe piața din România, am convingerea că tranzacția încheiată cu Ligatne reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru PDG”, a precizat Secoșan.

PDG a fost înființată în 2007, când legislația românească a fost modificată pentru alinierea cu Directiva UE care impunea separarea distribuției de gaze de alte activități. La finalul anului 2012, rețeaua de distribuție a PDG avea o lungime totală de aproximativ 1.000 de kilometri și deservea peste 21.000 de clienți, în principal din zonele limitrofe orașelor București și Timișoara.

Gaz Sud și GDR operează împreună, în prezent, o rețea de distribuție de gaze cu o lungime de aproximativ 700 de kilometri și care deservește 22.000 de clienți din apropierea Bucureștiului. Ligatne a fost selectat în urma unui proces de vânzare care a început îm iunie 2012.

Cosmina Croitoru