-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:09
No menu items!

Omul-cheie din dosarul de mită al lui Radu Mazăre, plecat cu afaceri în China. De ce este important grecul în ancheta DNA

spot_img

Mazare-3_SZ

Ca să lămurească iţele dosarului în care DNA cere arestarea lui Radu Mazăre pentru luare de mită, procurorii ar trebui să dea o raită la hotelul de la numărul 419, situat pe Strada Mayuan, vizavi de gara din oraşul-port Ningbo, China – camera 4302. O investigaţie realizată de Sursa Zilei demonstrează că afaceristul grec îndatorat de 9 ani la primarul Constanţei îl leagă pe acesta din nou de Elan Schwartzenberg şi afacerile imobiliare suspecte. Grecul a primit, necondiţionat, 600.000 de euro din averea cash a primarului Mazăre în timpul primei investigaţii a PNA, din 2005, iar acum Primăria îi amenajează cu bani europeni parcările pentru hotelul de 9 etaje ridicat ilegal.

Am fost întrebat vrute şi nevrute, despre ce am făcut în Constanţa în ultimii patru ani, concesionări, ghirlande şi altele. Nu ştiu vreun primar al actualei puteri să fi fost chemat la PNA. Dacă auziţi de vreunul să-mi spuneţi şi mie. În permanenţă, în ultima perioadă, procurorii PNA de la Constanţa şi poliţiştii domnului Blaga au audiat diverse persoane doar, doar, or găsi vreunul care să spună că i-a dat ciubuc lui Mazăre

Radu Mazăre
27 aprilie 2005

Trei rânduri de procurori au luat la puricat până acum averea primarului Constanţei, primul edil care a recunoscut oficial că a făcut un milion de euro în primul său mandat. Prezent timp de trei ani în topul milionarilor, Radu Mazăre a renunţat brusc la averea la vedere în momentul în care PNA a început să-l verifice. Tot atunci, în 2005, a apărut pentru prima dată şi informaţia că mare parte din averea „cash” a primarului a fost cedată unui cetăţean grec.

Ioannis Skantzikas are 48 de ani, este născut la Atena şi apare în toate cercurile de relaţii din jurul primarului Mazăre. Face afaceri la Constanţa din 2001, anul din care şi Radu Ştefan Mazăre conduce neîntrerupt Primăria. De atunci şi până acum, numele lui Skantzikas apare Sorina_Gina_Hortolomeica acţionar sau administrator în tot atâtea firme, 13, în unele fiind însoţit de cel al Ginei-Sorina Hortolomei Moscu.

Relaţia dintre Ioannis Skantzikas şi Radu Mazăre era atât de apropiată în 2005, încât primarul Constanţei a fost invitat la nunta din Grecia a „datornicului” cu o mai tânără româncă. Cu profitul de la o singură firmă, declarat oficial, Ioannis Skantzikas ar fi putut să-i plătească încă din 2010 datoria lui Mazăre.

De ce au nevoie procurorii de declaraţia lui Ioannis Skantzikas, plecat de o săptămână în China

Reporterii Sursa Zilei au încercat de mai multe ori, în această săptămână, să-l contacteze pe Ioannis Skantzikas. Joi, angajaţii omului de afaceri de la Constanţa au susţinut că Skantzikas este plecat de o săptămână în China. Acolo şi-a extins de mai mulţi ani reţeaua de furnizori pentru lanţul său de desfacere din domeniul construcţiilor. Răspunsurile lui Skantikas ar putea să lămurească nu doar cât de mult l-au ajutat în afaceri banii împrumutaţi de la Radu Mazăre, ci şi dacă susţine varianta cu care primarul a mers în instanţă. Mazăre susţine că Elan Schwartzenberg a preluat creanţa pe care o avea grecul şi i-a plătit banii într-un cont nedeclarat, fără ca acesta să ştie. Aşa se explică şi de ce primarul nu a modificat în ultimele 9 declaraţii de avere suma pe care o are de recuperat de la Ioannis Skantzikas: adică 600.000 de euro. Procurorii, pe de altă parte, susţin că Elan Schwartzenberg le-a virat în conturi fraţilor Radu şi Alexandru Mazăre exact 2,5% din valoarea contractului dintre Shapir Structures şi Primăria Constanţa, în proiectul cartierului pentru săraci, după ce în prealabil suma trecuse prin off-shore-ul cipriot care controlează firma omului de afaceri Avraham Morgenstern. Pe probele de până acum reiese că Morgenstern i-a dat din mărinimia sufletului bani primarului Constanţei, chiar dacă un procent exact din preţul proiectului.

13 firme şi asociat cu vânzătoarea terenului de sub mall-ul lui Elan

Grecul îndatorat la Radu Mazăre este asociat sau administrator în 10% din firmele elene din Constanţa şi partener cu firma care i-a vândut lui Elan Schwartzenberg terenul retrocedat suspect printre copacii din cel mai mare parc al oraşului de la mare.

Şapte dintre firmele grecului Ioannis Skantzikas îşi au sediul social pe Varianta Constanţa, acolo unde funcţionează şi un depozit de materiale sanitare şi de construcţii. Black Sea Suppliers este cea mai prosperă dintre afacerile grecului, cu un profit de peste un milion de lei declarat în 2012 şi cu 502 salariaţi. Black Sea Suppliers a devenit un adevărat concern, având 31 de depozite deschise în cele mai importante oraşe ale României. În strânsă legătură cu lanţul de distribuţie, Skantzikas a dezvoltat la Constanţa şi firma Metal Trade, care cu 13 angajaţi, a scăzut de la un profit de peste 2 milioane de lei în 2008, la o pierdere de aproape 300.000 de lei în 2012. Pierderea poate fi pusă şi pe seama extinderii Metal Trade, care în 2008 a deschis o nouă reprezentanţă în China, la adresa deja menţionată, după ce în aceeaşi zi a anunţat închiderea reprezentanţei de la numărul 99, aceeaşi cameră 4.302, acelaşi bulevard al oraşului port Ningbo.

Când legea interzice, Primăria dă o mână de ajutor. Hotel pe terenul lui, parcarea – pe al Primăriei

Ioannis Skantzikas mai este asociat la Constanţa în firma Europroiect SRL, care a primit în 2003 un ajutor din partea Primăriei Constanţa ca să intre în legalitate cu un hotel de 9 etaje, ridicat fără să respecte autorizaţiile de construire, pe un teren cumpărat în 1999 pe faleza oraşului, deasupra plajei Modern. Construcţia a fost blocată timp de 10 ani de procesele cu proprietarii din blocurile învecinate, dar mai ales din cauză că imobilul nu putea fi autorizat ca hotel din lipsa spaţiilor de parcare. Acum o lună însă, beneficiarul Europroiect al hotelului a primit autorizaţia pentru continuarea lucrărilor.

 

Hotel grec

CONTINUARE LUCRĂRI AUTORIZATE CONFORM A.C. NR. 627/21.04.2010 „MODIFICARE PROIECT AUTORIZAT CU A.C. NR. 2902/02.10.2003 LA IMOBILUL ÎN CURS DE EXECUŢIE CU S+P+8-9E – HOTEL” LUCRĂRI RĂMASE DE EXECUTAT: PEREŢI EXTERIORI; COMPARTIMENTĂRI INTERIOARE; LUCRĂRI DE IZOLARE TERMICĂ ŞI HIDROIZOLAŢII; FINISAJE INTERIOARE ŞI EXTERIOARE; INSTALAŢII TERMICE, ELECTRICE ŞI SANITARE – MIRCEA CEL BĂTRÂN (STRADA) nr. 39, loc. Constanţa.

Primăria Constanţa

Problema spaţiilor de parcare care ar fi trebuit să fie amenajate pe proprietatea firmei Europroiect SRL a fost şi ea rezolvată ingenios. Un Plan Urbanistic Zonal din 2008 i-a dat dreptul lui Skantzikas nu doar să-şi pună în legalitate construcţia, ci şi să-şi amenajeze 83 de spaţii de parcare pe domeniul public al Primăriei, adică pe strada din faţa hotelului. În acest sens, Primăria a emis un certificat de urbanism nr 3788/2008, de negăsit pe site-ul instituţiei, dar de care depindea autorizarea ca hotel a imobilului. De aprobări s-a ocupat firma Kalinia Proiect, condusă Ionuţ Toma, fostul arhitect şef al Constanţei, şi ultimul loc de muncă al noului arhitect şef al oraşului. Anul 2013 a adus veşti şi mai bune pentru dezoltatorul Europroiect, întrucât şoseaua de coastă de 10 milioane de euro din bani europeni va trece chiar prin dreptul hotelului său. În zonă va fi amenajat un funicular, iar şoseaua se va bifurca tocmai atât cât e nevoie ca să cuprindă noile terase special create prin desfiinţarea trotuarului, pentru… noul PARKING liniar.

Acelaşi Europroiect SRL a mai primit, în 2008, aprobări ca să construiască, fără autorizaţie de mediu, două imobile cu un etaj pe malul lacului Siutghiol, cu destinaţie club nautic, pe cei 11.414 metri pătraţi pe care-i cumpărase în trei tranşe în spatele Campusului universitar.

Chiar dacă funcţionează „la vedere” pe avarie, cu pierderi declarate în 2012 de aproape 2.000 de lei, Europroiect a câştigat în 2010, o medalie de bronz în topul celor mai mari proiectanţi pentru construcţii de tip industrial. „Europroiect Constanţa a cunoscut anul trecut un avans spectaculos, majorându-şi business-ul cu 350%, până la peste 43 mil. lei (10,2 mil. euro), în contextul în care piaţa construcţiilor a cunoscut însă un declin susţinut.”, scria Ziarul Financiar în 2010.

Cercul se strânge cu Elan

Oficial îi merge rău şi firmei Blue Beach SRL, care a avut în 2012, pierderi de aproape 500.000 de lei, fără să aibă vreun salariat declarat, în condiţiile în care deţine două mini-hoteluri în zona „de fiţe” a Mamaiei, pe care le închiriază din 2011, la preţuri exorbitante. Aceeaşi Blue Beach s-a aflat timp de cinci ani în procese cu Ministerul Transporturilor pentru mărirea preţului la care i-au fost expropiate patru loturi de teren pe care le deţinea în localitatea Cumpăna, pe traseul noii şosele de ocolire a Constanţei.

În afacerea Blue Beach SRL, grecul Skantzikas este asociat cu SC Mega Development SRL, înfiinţată în 2001 şi deţinută de Talmage Overseas Limited, cu sediul în Cipru. Administratorul este Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, nume foarte cunoscut la Constanţa. Hortolomei şi Millenium Global Development apar în aproape 90% din afacerile despre care se insinuează că ar fi ale grupului Mazăre. La Millenium, acţionar majoritar este Valentin Gheorghe Ionescu, fost coleg cu primarul Radu Mazăre la Institutul de Marină. Hortolomei este adminsitrator la Bulevard SA, Millenium Global Development SA, Mega Development SRL şi Holland Development Group SA, dar şi cenzor la SC Mobitom SA. SC Holland Development Group SA este, dealtfel, şi firma care a deţinut terenul din parcul Tabăcăriei, pe care Elan Schartzenberg a construit unul dintre cele mai controversate mall-uri din România.

Maia Constantin