2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:21
No menu items!

Omniasig: Sumele solicitate pentru accidentul din Muntenegru depășesc 5 mil. €. Plățile vor fi făcute rapid

spot_img

accident_muntenegru

Compania de asigurări Omiasig Vienna Insurance Group a transmis miercuri că sumele totale solicitate prin RCA pentru accidentul rutier din Muntenegru depășesc rezerva maximă de 5 milioane de euro și că este pregătită să efectueze rapid plata despăgubirilor.

Comunicatul Omniasig apare în contextul în care Parchetul General a finalizat cercetările privind accidentul rutier produs la data de 23 iunie 2013, în Muntenegru. Autocarul implicat în accident era asigurat de către Omniasig, printr-o poliţă de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) şi o poliţă de asigurare facultativă Casco.

Ca urmare a accidentului, Omniasig a primit:

  • 40 avizări de daună în baza poliţei RCA, avizări aferente pasagerilor autocarului şi unui cetăţean din Muntenegru, pentru riscurile de vătămări corporale şi deces;
  • o avizare pentru daunele provocate amenajărilor stradale din Muntenegru;
  • 38 avizări de daună în baza poliţei Casco, pentru riscurile de accidente persoane şi deteriorarea bagajelor.

Compania afirmă că legislația pentru RCA stabilește plafonul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate pentru vătămări corporale şi decese produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, la valoarea de 5 milioane de euro.

”Drept urmare, compania a alocat rezerva maximă de 5 milioane de euro, suma totală în care se vor încadra toate despăgubirile de această natură generate de respectivul eveniment. Întrucât sumele solicitate până în acest moment de către beneficiarii poliţei RCA sau de reprezentanţii lor, depăşesc limita stabilită de lege, Omniasig VIG face toate demersurile pentru soluţionarea cât mai rapidă a cererilor de despăgubire. Omniasig VIG este pe deplin pregatită să efectueze cu promptitudine plata despăgubirilor cuvenite. Menţionăm că poliţele RCA emise de Omniasig VIG sunt protejate prin contracte de reasigurare încheiate cu reasigurători de prestigiu de pe piaţa internaţională, cu rating superior acordat de agenţiile internaţionale specializate, ceea ce conferă o siguranţă deplină asiguraţilor”, se afirmă într-un comunicat.

În baza poliţei Casco, procesul de plată a despăgubirilor este în desfăşurare, pentru riscul de accidente persoane şi deteriorarea bagajelor. Plata despăgubirii aferente autocarului avariat în accident este în curs de soluţionare.

Pe 23 iunie 2013, un autocar al firmei Gregory Tour, în care se aflau numai turiști români, s-a răsturnat la Grlo, la aproximativ 40 de kilometri nord de Podgoriţa. Autocarul a căzut într-o prăpastie, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane și șoferul, iar alte 29 au fost rănite.

Vlad Bârleanu