-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:49
No menu items!

Omicron supraviețuiește mai mult pe plastic și pe piele faţă de variantele anterioare

spot_img

Noua variantă Omicron poate rezista mai mult pe suprafețe de plastic și pe piele decât celelalte variante anterioare ale coronavirusului, au constatat cercetătorii japonezi în cadrul unor teste de laborator, potrivit Reuters.

Rezistența acestei tulpini, capacitatea de a rămâne infecțioasă, ar putea fi motivul pentru care Omicron a înlocuit Delta ca variantă dominantă şi s-a răspândit rapid, au spus cercetătorii.

Astfel, pe suprafeţele de plastic, timpii medii de supravieţuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore, în comparaţie cu 193,5 ore pentru Omicron. Pe de altă parte s-a constatat în urma analizării unor mostre de piele de la cadavre, că timpul mediu de supravieţuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta şi 21,1 ore pentru Omicron.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanţi pentru mâini pe bază de alcool.

În acest context, cercetătorii îndeamnă ca recomandările OMS privind igiena mâinilor și dezinfectare să fie respectate în continuare.

Totodată, studiile arată că cei care folosesc testele rapide de antigen pentru detectarea COVID-19 ar trebui să tamponeze nările conform indicaţiilor producătorului, nu gâtul. Tamponarea nazală a detectat peste 95% dintre persoanele cu gradul cel mai ridicat de infectare, cu variantele cele mai contagioase, a declarat dr. Diane Havlir de la Universitatea din California, San Francisco. În schimb, prelevarea probelor din gât a detectat cu aproape 40% mai puţine cazuri.

                                                                                                                    Adina Silav