-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:17
No menu items!

Omar Hayssam: Yassin mi-a spus că Băsescu ar interveni pentru mine

spot_img

Sirianul susține că Mohamad Yassin i-a cerut să sprijine financiar PD în campaniile electorale

Omar Hayssam

Omar Hayssam susţine că a donat PD echipamente medicale de peste 100.000 de dolari, la cererea lui Mohamad Yassin, pe care l-a cunoscut în 2004 şi care i-a cerut să sprijine financiar PD în campanii. În schimbul finanțării, Yassin i-a transmis că Traian Băsescu „ar fi dispus să intervină” pentru a „rezolva” dosarul său penal.

„Echipa de apărare” a lui Omar Hayssam a postat, luni, pe Facebook, un mesaj intitulat „Machiavelism – Traian Băsescu şi aghiotantul său”, în care vorbeşte despre împrejurările în care l-a cunoscut pe Mohamad Yassin şi despre relaţiile acestuia cu Traian Băsescu.

În anii 2003 şi 2004, numele meu a apărut în revista oamenilor de afaceri Capital Top 300, pentru că firma mea a devenit cunoscută în România, având un număr mare de angajaţi, adică nu era o companie oarecare, ci a devenit cunoscută datorită seriozităţii sale şi achitării de toate obligaţiile care îi reveneau. Această apariţie a mea în revistă a stârnit multe invidii şi ură din partea unor persoane cu influenţă şi din partea unor persoane care sunt membri în partidele politice existente.

Omar Hayssam

Omar Hayssam mai spune că de-a lungul timpului a primit direct şi indirect „ameninţări cu iz politic”, cărora nu le-a dat importanţă, iar pe 2 noiembrie 2004, în plină campanie electorală, la firma sa şi la birourile unor apropiaţi de-ai săi au fost făcute percheziţii.

După descinderile care au avut loc, poliţiştii au insistat la procurori ca eu să fiu arestat, dar procurorii s-au opus, neavând probe în numele meu. Nu au găsit nimic care să indice că aş fi făcut ilegalităţi, în consecinţă nu au putut satisface aşteptările celor care au iniţiat acele perchiziţii cu directive politice. Din acest motiv au recurs la obişnuita metodă de intimidare. Astfel, angajaţi, apropiaţi, rude şi persoane care nu mă cunoaşteau au declarat împotriva mea. Tot ceea ce se întâmpla avea directive politice clare.

Omar Hayssam

Potrivit sirianului, la o zi de la descinderi, în biroul său şi-a făcut apariţia Mohamad Yassin, pe care nu îl cunoştea şi care s-a prezentat ca fiind vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, acesta spunându-i că are cunoştinţă de descinderile care l-au vizat.

Astfel, Mohamad Yassin şi-a folosit poziţia ca paravan, erijându-se într-un apărător al cetăţenilor de origine arabă. Mi-a spus că în baza declaraţiilor mi se pregăteşte un dosar mare. Mohamad Yassin s-a oferit să mă ajute să îmi rezolv problema cu acest dosar, susţinând că îl cunoaşte pe Traian Băsescu, care ar fi dispus să intervină după ce va fi ales preşedinte. Mi-a povestit că îl cunoaşte pe Traian Băsescu de mult timp, de când era căpitan de vas, şi că, de fapt, Băsescu se cunoaşte cu tatăl lui, care lucra în portul Tartous din Siria şi a lucrat cu acesta în operaţiuni de contrabandă cu ţigări, băuturi şi altele, iar atunci când Băsescu avea curse pe vapor înspre Siria, îi dădea marfa pe care o avea, apoi lua altă marfă la schimb. Astfel s-au desfăşurat relaţiile între Mohamad Yassin şi Traian Băsescu. (…)Mi-a spus (Mohamad Yassin –n.r.) că în perioada în care era primarul Bucureştiului i-a dat câteva imobile şi spaţii comerciale, printre care casa şi sediul biroului lui din strada Comana, nr.19, sector 1, şi un spaţiu comercial cu o suprafaţa de 580 metri pătraţi pe Calea Griviţei, la nr. 198-200, sector 1. Mohamad Yassin mi-a cerut să renunţ la calitatea mea de membru PSD şi să mă alătur PD, să-l sprijin financiar în campaniile electorale. I-am spus ca nu voi renunţa la calitatea mea de membru, deoarece poziţia mea din PSD nu poate influenţa cursa pentru prezidenţiale, însă nu mi-a dat de ales decât să sprijin PD-ul financiar. (…)Discuta (Mohamad Yassin –n.r.) cu Băsescu la telefon zilnic, în faţa mea. Acesta discuta, de asemenea, cu Elena Udrea şi Emil Boc şi era evident că avea legături puternice cu aceştia. Am decis să donez PD-ului echipamente medicale în valoare de peste 100.000 de dolari americani. Am achiziţionat aceste echipamente şi le-am dus la sediul PD-ului din strada Modrogan nr.1, sector 1, eu împreună cu Mohamed Munaf şi Mohamad Yassin. Acolo ne-am întălnit cu George Albu, căruia i-am spus că aceasta este o donaţie pentru partid. Acesta mi-a mulţumit şi i-a dat şoferului camionului o adresă din Târgovişte, spunându-i să ducă echipamantele medicale la acea adresă. Am plecat desigur fără nicio chitanţă, ca de fiecare dată.

Omar Hayssam – „Echipa de apărare”
postare pe Facebook

R.D.