1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:18
No menu items!

Omagiu pentru fosta legendă a fotbalului Costică Ștefănescu

spot_img

Trupul neînsufleţit al fostului mare fotbalist Costică Ştefănescu a fost dus, miercuri noapte, la Craiova, iar joi dimineaţă a fost depus la stadionul „Ion Oblemenco” din oraş.

Potrivit Mediafax, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Costică Ştefănescu a fost adus miercuri noapte, în jurul orei 23.30, la Craiova şi a fost depus la capela Bisericii Harşu, unde s-au aflat, alături de soţia fostului fotbalist, reprezentanţi ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Ulterior, un preot a oficiat o scurtă slujbă religioasă, după care mai mulţi suporteri ai Universităţii Craiova i-au adus un ultim omagiu lui Costică Ştefănescu.

Joi dimineaţă, la ora 9.00, trupul neînsufleţit al fostului fotbalist a fost transportat la stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, fiind depus pe un hol, în dreptul tribunei oficiale, moment în care soţia lui Costică Ştefănescu a izbucnit în plâns spunând: „Te-ai întors la prima ta dragoste! L-am readus la Universitatea Craiova”.

Mai mulţi suporteri ai Universităţii Craiova au afişat în tribune un banner cu mesajul: „Căpitane, salută-l pe nea Nelu (Ion Oblemenco – n.r.)”.

La stadion au venit încă de dimineaţă foştii colegi ai lui Costică Ştefănescu, între aceştia numărându-se Gheorghiţă Giolgău, Rodion Cămătaru, Aurel Beldeanu și Pavel Badea, care au prezentat condoleanţe familiei, au depus coroane de flori şi au aprins lumânări.

„Îmi vin foarte greu cuvintele în aceste momente, un om deosebit, o pierdere imensă. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Rodion Cămătaru, vizibil emoţionat.

Şi primarul Craiovei, Lia-Olguța Vasilescu, a venit la stadion şi a depus o coroană de flori pentru Costică Ştefănescu.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a transmis un mesaj de condoleanţe familiei regretatului Costică Ştefănescu, lider al Craiovei Maxima, căpitan al echipei naţionale de fotbal a României şi fost component al echipei de fotbal Steaua Bucureşti. «Armata României, din rândurile căreia a plecat Costică Ştefănescu pentru a se dedica fotbalului de mare performanţă, devenind, prin statura sa morală şi prin calităţile sportive de excepţie, unul dintre cei mai mari fotbalişti români din toate timpurile, deplânge tragica dispariţie a campionului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!», se arată în mesajul transmis”, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Apărării Naționale.

Ministrul apărării Mircea Dușa şi Ştefan Dănilă vor fi prezenţi, joi, începând cu ora 14.00, în Craiova, unde vor depune o coroană de flori şi se vor reculege la catafalcul sergentului-major (r) Costică Ştefănescu.

Și PSD a transmis condoleanțe familiei fotbalistului. „Partidul Social Democrat doreşte să transmită un mesaj de condoleanţe familiei lui Costică Ştefănescu şi să-şi exprime regretul pentru tragicul eveniment care a îndoliat lumea sportului românesc. Partidul Social Democrat este alături de familia îndurerată şi de toţi cei care l-au cunoscut pe marele fotbalist Costică Ştefănescu„, se arată într-un comunicat remis joi de PSD.

Costică Ştefănescu a încetat din viaţă marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală. El suferea de o boală incurabilă.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu declara, miercuri, că Primăria Craiova s-a angajat să suporte cheltuielile de înmormântare întrucât Costică Ştefănescu era cetăţean de onoare al Craiovei din anul 2003.

Andrei Tudor