2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:49
No menu items!

Olteanu (BNR): Amânarea cu un an a aderării României la UE ar fi fost un risc

spot_img

 

 

olteanu bogdan

Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu a declarat joi în cadrul conferinței „5 ani în UE – bilanţul şi perspectivele României”, că dacă nu am fi aderat la UE la 1 ianuarie 2007, dispoziția proeuropeană s-ar fi dispersat, iar amânarea cu un an ar fi fost un risc pentru aderarea României la 1 ianuarie 2008.

”Pot să vă spun cum din experiența pozițiilor pe care le-am avut în acea perioadă că și dacă nu am fi aderat la 1 ianuarie 2007 dispoziția proeuropeană se risipea cu asemenea viteză încât amânarea cu un ar ar fi reprezentat un risc important pentru aderarea României la 1 ianuarie 2008. Au fost trei pași extrem de importanți și trei reușite ale României pe care e bine să nu le uităm”, a punctat Olteanu.

În opinia viceguvernatorului BNR, sansele de aderare a României la Uniunea Europeană în timpul crizei economice ar fi fost mult mai puține.

”Să ne gândim ce ar fi însemnat în toiul crizei economice opțiunea noastră de a adera în 2010 și care ar fi fost șansele unei aderări în 2010. Probail mult mai puține. Probabil în condiții mult mai dificile și să ne amintim că România și-a negociat cu greu și cu forță această aderare care atunci era considerată forțată de către Comisia Europeană în 2007-2008, finalizarea în 2004 a negocierilor de aderare în condiții rezonabile, dar în termen util pentru păstrarea fezabilității termenului de 2007 și, în sfârșit, îndeplinirea condițiilor de aderare în 2005-2006 și un efort național susținut de lobby pentru ratificarea aderării la 1 ianuarie 2007”, a precizat Bogdan Olteanu.