7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:26
No menu items!

Oligarhul Ilan Șor a revenit în Israel. Autoritățile de la Chișinău și din Tel-Aviv spun că nu știu unde s-a deplasat

spot_img

Ilan Șor a revenit în Israel după ce plecase cu un avion privat într-o direcție necunoscută de autoritățile Republicii Moldova și nici de cele israeliene, potrivit postului public de televiziune de la Chișinău.

Informația a fost confirmată de către șeful Centrului de cooperare polițienească internațională, din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Viorel Țentiu. Potrivit autorităților de la Tel Aviv, Ilan Șor a revenit, joi, 9 noiembrie, în Israel însă nici până acum nu este cunoscută țara unde a plecat, transmite Moldova1.md.

„La data de 9, 21:34 Șor a revenit în Israel însă autoritățile din Israel nu au comunicat de unde a venit Șor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv. Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaște unde a plecat și respectiv de unde a venit”, a menționat șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Țentiu.

Până acum, autoritățile de la Chișinău au solicitat statului Israel de mai multe ori extrădarea lui Șor, însă fără succes, el deținând cetățenia acestei țări. Ilan Șor, care a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare.

Potrivit unor surse ale publicației Deschide.md, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat în dosarul ”Furtul miliardului”, s-ar fi aflat în aceste zile la Moscova pentru a participa la o întrevedere după alegerile locale din 5 noiembrie.

T. S.