4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:35
No menu items!

Olanda: Revoluție fără zgomot. Noua coaliție aduce schimbări radicale în politicile de azil și în economie

spot_img

Coaliția condusă de partidul anti-islamic al lui Geert Wilders dorește să abandoneze normele UE privind migrația, să extindă producția de gaze naturale offshore și să crească cheltuielile pentru apărare.

Săptămâna trecută, coaliția formată din patru partide și-a prezentat planurile de guvernare pentru Regatul Țărilor de Jos, la șase luni de la alegeri. Acordul poate orienta politicile olandeze spre zona de dreapta, euro-sceptică.

Partidul PVV al lui Geert Wilders a câștigat alegerile în mod surprinzător, asigurându-și 37 de locuri din cele 150 ale Parlamentului. Noua coaliție mai cuprinde Partidul Popular pentru Libertate și Democrație al premierului interimar Mark Rutte, conservatorii din mișcarea Noul Contract Social și Mișcarea Cetățeni-Fermieri. Cele patru partide au o majoritate de 88 de locuri în camera inferioară a parlamentului. Noua coaliție nu a făcut încă o propunere de guvern. Wilders a fost nevoit să renunțe la rolul de prim-ministru pentru a determina partidele să accepte negocierile pentru coaliție.

Acordul de coaliție, consultat de DW și ING, vine cu următoarele obiective:

  • ”Cel mai strict regim de azil din istorie” – controale mai stricte la frontiere și reguli mai dure pentru solicitanții de azil care ajung în Olanda.
  • O clauză de renunțare (opt-out) la politicile europene în materie de azil și migrație va fi înaintată cât mai curând posibil Comisiei Europene.
  • Limitarea migrației forței de muncă și admiterii studenților străini în universitățile olandeze.
  • Reducerea contribuțiilor financiare către UE și renegocierea obligațiilor privind emisiile de azot.
  • Scăderea poverii normelor de mediu pentru agricultori.
  • Construcția de reactoare nucleare și extinderea producției de gaze naturale offshore.
  • Coaliția își menține obiectivele europene în materie de climă, dar schimbă mixul de politici. De exemplu, va reduce taxele pe energie, va pune capăt taxei olandeze pe emisiile de dioxid de carbon adăugată la sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii și va reduce subvențiile pentru vehiculele electrice și panourile solare. Pe de altă parte, coaliția pune deoparte fonduri pentru patru centrale nucleare, în loc de două, și crește taxele pe biletele de avion.
  • Reducerea impozitelor pe profit și pe energie, reglementări mai lejere (fără adaosuri la reglementările europene).
  • Rreducerea numărului de funcționari publici din guvernul central cu 22%.
  • Menținerea sprijinului politic și militar pentru Ucraina. Va fi obligatorie din punct de vedere juridic cheltuirea a cel puțin 2% din PIB pentru apărare, în conformitate cu înțelegerile din cadrul NATO.
  • Noul guvern va „examina” ideea mutării ambasadei Olandei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
  • Coaliția afirmă că este „foarte critică față de extinderea UE” și că nu va permite nicio concesie în ceea ce privește criteriile de la Copenhaga. Nu se menționează nicio ambiție de a consolida integrarea economică europeană.

O analiză a băncii ING arată că foarte multe din propuneri vor avea implicații politice pentru poziția Olandei în cadrul UE, încetinind procesul decizional european.

”Acordul se opune în mod explicit suprapunerii normelor UE, în timp ce, în unele privințe, compatibilitatea cu tratatele UE este discutabilă. În ceea ce privește economia și politicile de afaceri, coaliția este ceva mai laissez-faire decât cea anterioară. Considerăm că reducerea reglementărilor, scăderea impozitelor pe profit și a subvențiilor sunt elementele cheie ale acordului. Acordul nu se citește ca fiind explicit antieuropean, dar implică tensiuni severe cu Europa într-o serie de domenii”, se afirmă în analiza citată.

V. B.