4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:49
No menu items!

Olanda: Coaliția menține restricțiile pentru români și bulgari

spot_img

restrictii pt romani si bulgari

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari se vor menține până în 2014, conform acordului de coaliție încheiat de liberalii şi laburiştii olandezi, cele două formaţiuni proeuropene care au cîștigat alegerile anticipate din 12 septembrie.

Acordul cuprinde strategia celor două partide până în 2017 de cambatere a crizei și de echilibrare a finanțelor publice prin implementarea unui pachet de măsuri de austeritate menit să realizeze o economie la buget în valoare de 16 miliarde de euro.

De asemenea, se mai are în vedere o reformă a pieței imobiliare, scăderea impozitului pe venit şi creşterea vârstei de pensionare la 66 de ani în anul 2018 şi la 67 de ani în anul 2021.

În sectorul sănătate vor fi eliminate unele beneficii și se va introduce o taxă pentru fiecare vizită la spital care ”nu este necesară”.

În același context, este prevăzută și o reducere a perioadei ajutoarelor pentru șomeri.

În ceea ce privește imigrația și integrarea, acordul prevede menținerea restricțiilor pentru români și bulgari pe piața muncii până în 2014, dar și creşterea perioadei de rezidenţă în Olanda de la cinci la şapte ani pentru ca imigranţii să poată vota în alegerile locale şi pentru a primi cetăţenia, precum şi excluderea acestora de la beneficiile sociale în primii şapte ani de rezidenţă.

În Olanda au avut loc alegeri legislative anticipate la 12 septembrie, liberalii obținând 41 de locuri în parlament, iar laburiștii, 38 din totalul de 150.