4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:31
No menu items!

Ofițer reținut de DNA după ce ar fi cerut un milion de euro șpagă pentru închiderea unui dosar

spot_img

Procurorii DNA au reţinut un ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, informează un comunicat DNA.

„În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie”, potrivit ordonanţei procurorilor, citată în comunicatul DNA.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare. Poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse, se menţionează în comunicat.

El urmează să fie prezentat, sâmbătă, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai precizează comunicatul DNA.