4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:22
No menu items!

Ofițer al Marinei SUA, acuzat de spionaj, posibil în favoarea Chinei și Taiwanului

spot_img

Un ofițer al Marinei SUA cu acces la informații sensibile este acuzat de spionaj, pe baza unor probe conform cărora a distribuit secrete de stat unei puteri străine, a transmis Reuters, care citează un oficial american.

Sursa, care a solicitat anonimatul, a afirmat că ofițerul acuzat este locotenentul Edward Lin, născut în Taiwan și naturalizat în SUA.

Potrivit unui articol de prezentare de pe o publicație a Marinei SUA, Lin a lucrat la Grupul de Patrulare și Recunoaștere, care supervizează activitățile de culegere a informațiilor.

Lin este acuzat că a comunicat în două rânduri informații secrete către reprezentantul unui guvern străin și de trei ori a avut tentative similare, se arată într-un document al Marinei. Oficialul a afirmat că investigația este încă în derulare și este posibil să fie implicate și China, și Taiwanul.

Suspectul este în stare de arest de opt luni. Acesta vorbește fluent limba chineză. Oficialii din China și Taiwan au refuzat să comenteze.

V.B.