-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:42
No menu items!

Oficial BNR: 6.400 de notificări de dare în plată la sfârșitul anului 2016, 2% din nivelul maxim posibil

spot_img

Numărul de notificări de dare în plată a ajuns la 6.400 la finalul anului 2016, iar volumul creditelor notificate se ridică la 1,8-1,9 miliarde de lei, în condițiile în care ritmul a scăzut de la peste 1.000 de dosare pe lună, în primele luni de la apariția Legii, la 100-150 de dosare pe lună în ultimele luni ale anului trecut, a declarat Florian Neagu, directorul adjunct al Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României, citat de Agerpres.

“Nu este nici mult nici puțin. (…) Dacă în primele luni de la adoptarea Legii aveam peste 1.000 de notificări pe lună, în ultimele luni ale anului trecut media a ajuns la 100-150 de notificări pe lună, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că ar putea fi doar o perioadă de așteptare, și ar putea începe din nou”, a spus marți Neagu.

Datele nu confirmă estimările inițiale ale BNR, conform cărora sute de mii de cazuri ar fi urmat să apeleze la această procedură. Potrivit analizelor ale Băncii Centrale BNR, eligibili pentru darea în plată ar fi circa 300.000 de debitori, iar volumul creditelor ar fi de 42-43 de miliarde de lei.

”Acesta este cazul extrem. Comparând cu ce se întâmplă în piață, constatăm că avem notificări cam de 2% din nivelul maxim posibil, iar la tendințe este o aplatizare semnificativă”, a mai spus Neagu.

Florian Neagu a reamintit, cu această ocazie, faptul că la prima evaluare a impactului pe care Legea dării în plată l-ar avea asupra sistemului bancar, realizată la începutul anului 2016 pe baza draftului de lege, BNR a constatat că riscul unui cadru legal incert este semnificativ.

Ulterior, însă, la a doua evaluare, mai consistentă, realizată în a doua parte a anului, după decizia Curții Constituționale pe marginea Legii, Banca Națională a constatat că riscul se menține, însă intensitatea s-a diminuat sensibil.

Diminuarea acestui risc a avut la bază modificările aduse Legii înainte de apariție, respectiv impunerea unui plafon și scoaterea de sub incidența actului normativ a terenurilor și a creditelor Prima Casă. De asemenea, a contribuit și decizia CCR, care a stabilit că doar scăderea prețurilor imobilelor nu mai reprezintă un motiv de a da în plată, că procedura nu este automată și nu oricine poate da în plată, ci un judecător trebuie să decidă, de la caz la caz, cine se califică și cine nu, și că de astfel de măsuri pot beneficia doar cei care nu mai pot să plătească, nu și cei care nu mai vor.

Oficialul BNR a mai spus că, în prezent, există peste 500 de notificări de dare în plată pentru 2, 3 sau mai multe imobile, care, potrivit deciziei CCR, nu pot fi admise.

T.S.