6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:15
No menu items!

Oficial american: Statele Unite vor să ofere o soluție lui Putin pentru a ieși din criza ucraineană

spot_img

 ukraine_opp_forces

Statele Unite, în timp ce sporesc presiunea asupra Rusiei, vor să îi ofere lui Vladimir Putin o soluție de a ieși din criza ucraineană, în cooperare cu aliații lor europeni, a anunţat marţi un oficial de rang înalt al Casei Albe, citat de AFP.

Ideea, menționată de președintele Barack Obama într-o convorbire telefonică cu omologul său rus sâmbăta trecută, este de a răspunde punct cu punct la îngrijorările formulate de Moscova cu privire la situația din țara vecină, a precizat acest responsabil jurnaliștilor, refuzând să fie citat.

Preşedintele Obama a evocat această idee marţi, într-o convorbire telefonică marți cu cancelarul german Angela Merkel, potrivit acestui oficial, care a subliniat importanţa legăturilor diplomatice şi economice dintre Germania şi Rusia de natură să faciliteze dialogul.

Obama şi Merkel au discutat pe marginea „importanţei unei detensionări, cu trimiterea unor observatori internaţionali”, şi lansării unui dialog între Moscova şi Kiev.

„Detensionarea” din partea rusă include revenirea soldaților în interiorul bazelor lor din Crimeea, a explicat acest responsabil.

În plus, problema legitimității guvernului interimar de la Kiev, încă respinsă marți de Putin, s-ar rezolva în cele din urmă prin alegerile prevăzute în mai, a subliniat el.

În paralel, Statele Unite vor continua să crească presiunea asupra Rusiei, prin sancțiuni economice, a subliniat acest responsabil, avertizând împotriva unor consecințe și mai severe dacă mișcările de trupe ruse se extind în afara Crimeii spre estul Ucrainei.

C.A.