4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:05
No menu items!

Ofertele pentru privatizarea Poștei Române, așteptate până pe 30 septembrie

spot_img

Ministerul pentru Societatea Informațională a prelungit cu 90 de zile, până la 30 septembrie 2014, termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Companiei Naționale Poșta Română

Posta-Romana-oficiu

Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a anunțat, vineri, că a prelungit cu 90 de zile, până la 30 septembrie 2014, termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Companiei Naționale Poșta Română (CNPR). Decizia a fost luată în urma unei solicitări venite din partea unei importante administrații poștale europene, care a cumpărat caietul de sarcini.

Data limită de depunere a documentelor de participare și a ofertelor preliminare și neangajante pentru procesul de privatizare a Companiei Naționale „Poșta Română” SA, stabilită la data de 30 iunie 2014, ora 12.00, se prelungește până la data de 30 septembrie 2014, ora 12.00, ca urmare a solicitării unei importante administrații poștale europene care a achiziționat recent dosarul de privatizare și a evoluției pieței serviciilor poștale locale și internaționale.

Ministerul pentru Societatea Informațională
comunicat de presă

Potrivit ministrului pentru societatea informațională, Răzvan Cotovelea, procesul de privatizare a Poștei Române este în plină desfășurare, iar în prezent există premisele unei privatizări de succes întrucât o mare administrație poștală europeană a cumpărat recent dosarul de privatizare a companiei.

Fiind vorba de o documentație complexă, de o decizie importantă și de o tranzacție majoră, s-a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor preliminare. Consultantul împreună cu echipa de privatizare desfășoară discuții împreună cu alți potențiali investitori și suntem încrezători în semnalele pozitive ale pieței. Lucrăm activ la finalizarea discuțiilor cu Comisia Europeana privind conversia datoriilor companiei în acțiuni.

Răzvan Cotovelea 
ministrul pentru societatea informațională

Dosarul de prezentare, atât în limba română, cât și în limba engleză, poate fi achiziționat în schimbul sumei de 50.000 euro (sau echivalentul în lei, la cursul comunicat de BNR valabil la data plății), de la sediul MSI, pe baza cererii scrise prealabile a investitorilor interesați. Cererea scrisă privind achiziționarea dosarului de prezentare va fi comunicată, în prealabil, cu cel puțin două zile lucrătoare, prin scrisoare recomandată sau, personal, prin depunere la sediul ministerului.

Potrivit MSI, pentru participarea la procesul de selecție, investitorii interesați vor depune la sediul ministerului, până la data limită 30 septembrie 2014, ora 12.00, documentele de participare prevăzute la articolul 35 din Hotărârea Guvernului 577/2002 și în Dosarul de prezentare, inclusiv documentele ce atestă îndeplinirea criteriilor de precalificare și garanția de participare în valoare de 9.480.866 lei sau echivalentul acestei sume în euro, la cursul de schimb BNR din ziua constituirii garanției, conform precizărilor din Anunțul de privatizare  postat pe www.msinf.ro și pe www.posta-romana.ro.

Potrivit MSI, temeiul legal în baza căruia s-a făcut anunțul de prelungire este Hotărârea Guvernului nr. 761/2012 privind aprobarea strategiei de privatizare a CNPR, modificată și completată prin HG nr. 321/2013. Aceasta prevede la art. 4, pe de o parte, actualele termene (30 iunie 2014 pentru ofertele preliminare și termenul de valabilitate a ofertei pentru 30 octombrie 2014), cât și posibilitatea prelungirii acestor termene cu perioade succesive de 180 de zile (și maximum 360 de zile).

Poșta Română este lider pe piața serviciilor poștale în România cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei și operează printr-o rețea de 5.687 unități poștale, cu acoperire națională, având 27.305 angajați. Anual, compania procesează un volum de sute de milioane de trimiteri poștale și distribuie către 5 milioane de beneficiari drepturile bănești aferente sistemului public de pensii.

Statul Român, prin MSI, deține 75% din acțiunile Companiei Poșta Română, iar restul de 25% sunt deținute de Fondul Proprietatea.

R.D.