2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:26
No menu items!

Odobescu subliniază la CAE sprijinul României pentru societățile în tranziție

spot_img

 

luminita odobescu

Luminiţa Odobescu, secretarul de stat pentru afaceri europene, a participat, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Luxemburg. În cadrul reuniunii dedicată miniştrilor răspunzători de cooperarea internaţională pentru dezvoltare, Odobescu a readus în discuție sprijinul României pentru societățile în tranziție.

Dezbaterile s-au axat pe susținerea schimbărilor durabile în societăţile în tranziţie, coerenţa şi coordonarea între procesele privind follow-up-ul la Conferinţa ONU, în privința dezvoltării durabile (Rio+20), elaborarea agendei de dezvoltare post-2015, dar şi întărirea rezistenţei şi recuperării în rândul statelor vulnerabile care se confruntă cu aspecte dificile recurente, atât politic, social, cât şi de mediu.

Una dintre temele de interes pentru România a fost sprijinul pentru societăţile în tranziţie. Secretarul de stat pentru afaceri europene a punctat implicarea României în vederea valorificării experienţei proprii în mișcarea de tranziţie spre democraţie, în eforturile externe de dezvoltare, în avantajul ţărilor partenere. Ca exemplu a servit sprijinul pentru reforme instituţionale pe care România l-a conferit țărilor vecine, fiind deschisă să acoprde acest sprijin și altor țări.

De asemenea, secretarul de stat a subliniat importanța abordării sistematice la nivel UE şi între statele membre, în vederea creșterii eficienţei procesului de sprijin. Un aspect relevant în acordarea  sprijinului pentru societăţile în tranziţie ar fi ca UE să utilizeze ca sursă de inspirație instrumentele de asistență tehnică  folosite în vecinătatea sa.