-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:41
No menu items!

Ochii și…. calculatorul

spot_img

Ochii și…. calculatorul

Indiferent de vârstă, tot mai multe persoane se prezintă la medicul oftalmolog acuzând senzație de arsură și de corp străin, roseață, dureri oculare și de cap, sensibilitate și lăcrimare reflexă la diverși stimuli externi (lumina puternică, reflexii de pe diverse suprafețe), modificări în acomodarea vederii și adaptare aproape-distanță sau lumină-întuneric.

Care sunt bolile provocate de calculator?

Una din patologiile frecvent întâlnite și strâns legată de utilizarea îndelungată și în exces a calculatorului este sindromul de ochi uscat. Când stăm în fața monitorului, clipim mai rar, ceea ce face ca filmul lacrimal să sufere modificări care conduc la apariția simptomelor detaliate mai sus.

Această expunere îndelungată la calculator, contribuie și la aparitia altor afecțiuni – progresia diferitelor defecte de vedere, tulburări vitreene (musculițe zburătoare), creșterea tensiunii oculare (calculatorul ar fi un factor de risc în apariția hipertoniei oculare și agravarea glaucomului).

Cum prevenim aceste afectiuni?

  • limităm timpul petrecut în fața monitorului,
  • păstrăm o distanță optimă (50-65 de cm de ochi) și privim perpendicular pe ecran,
  • adaptăm luminozitatea ecranului,
  • avem grijă să avem o sursă puternică de lumină care sa ne bată din față, iar încăperea sa fie corespunzator iluminată,
  • facem pauze dese (la fiecare 20-30 de minute, când închidem ochii și îi acoperim cu palmele timp de 1-2 minute),
  • clipim frecvent și utilizăm lacrimile artificiale,
  • evităm acțiunea directă a aerului condiționat asupra ochilor,
  • păstrăm documentele la același nivel cu monitorul, astfel încât sa nu facem mișcări de cap sau de ochi bruște în mod frecvent,
  • adaptăm mărimea fontului pe ecran.

 

C.I.