Dispozitiv optic de protecție faţă de lumina soarelui, ochelarii de soare au apărut ca necesitate obiectivă, iar în epoca modernă au devenit accesorii de modă. Ochelarii de soare pot fi purtați pentru a ascunde privirea sau din motive estetice.
Ochelarii de soare au capacitatea de a proteja ochii de acțiunea nocivă a radiațiilor ultraviolete, dar nu pot proteja ochii împotriva leziunilor ireversibile cauzate de privitul direct în soare, inclusiv în timpul eclipselor solare. Ochelarii de soare au, de asemenea, capacitatea de a proteja ochii împotriva reflexiei luminii, cu ajutorul foliilor de polarizare încorporate în lentile.
Lentilele gri sau gri-verzi asigură cea mai fidelă redare a culorilor. Lentilele galbene măresc contrastul culorilor și îmbunătățesc percepția în profunzime, fiind purtate de șoferi la lăsarea întunericului, dar nu pe timpul nopții. Lentilele maro generează distorsiuni cromatice. Lentilele albastre, mov și verde închis au rol estetic. Ochelarii de soare se poartă în spații deschise, în special în perioadele cu insolație puternică, precum și în zonele cu zăpadă, în zonele montane înalte.
Piromanul împărat roman Nero privea luptele de gladiatori prin smaralde lustruite, folosind acest tip de ochelari pe post de oglinzi, iar inuiţii foloseau ochelari din fildeş pentru a se apăra de soarele reflectat în zăpadă.
Ochelarii de soare au fost întrebuinţaţi pe scară largă pentru prima dată în Asia, unde foloseau lentile plate din cuarţ fumuriu – judecătorii chinezi îi purtau pentru a-şi ascunde expresiile faciale de martorii pe care îi interogau. Primii ochelari de soare au apărut în America, în 1929, la firma Foster Grant.
În anii treizeci, armata americană a comandat de la Bausch & Lomb ochelari cu lentile verzi, care să-i protejeze pe piloţi de soarele altitudinilor mari. Modelul foarte cool de ochelari în stil aviator a apărut odată cu inventarea lentilelor polarizate de către Edwin H. Land şi aplicarea lor de design Ray Ban.
Roxana Mera