2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:28
No menu items!

Occidentul în genunchi. Cel puţin pentru moment

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

Acum zarurile au fost aruncate. Şi au căzut de partea Rusiei. Se săvârşeşte  anexarea Crimeii. Un teritoriu aparţinând statului Ucraina. Este singurul eveniment de acest fel de la sfârşitul ultimei conflagraţie mondială şi până azi. Consecinţele vor fi uriaşe. Iar prima dintre aceste este că, într-un fel sau altul, Statele Unite şi Uniunea Europeană vor trebui să îşi revină din pumni.

Preşedintele Vladimir Puţin a semnat, cu o promptitudine ieşită din comun, decretul prin care recunoaşte aşa-zisa autonomie a Crimeii. Urmează ca Parlamentul Federaţiei Ruse să aprobe solicitarea autorităţilor din Crimeea de transfer al acestui teritoriu către Federaţia Rusă. Anexarea se bate în cuie azi. Cum a reacţionat Occidentul?

Prin proteste. Mai mult sau mai puţin gălăgioase. A utilizat până a înroşit firele securizatea ale telefoanelor. A trimis depeşe. A oferit, prin diverşi oficiali, declaraţii. Şi a recurs la un simulacru de sancţiuni. Atât Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană au blocat conturile câtorva ucraineni şi ruşi şi le-au interzis intrarea pe teritoriul lor. Sunt demnitari de rang secund. Niciunul dintre ei nu face parte dintre marii oligarhi. Am toate motivele să cred că, în timp ce întreaga Federaţie Rusă îl aplaudă împreună cu  multe alte state adversarea ale Occidentului, Vladimir Puţin e mulţumit. A făcut o treabă pe cinste. A ieşit bine din răsturnarea de situaţie din Ucraina. A apucat ceva, sfâşiind acest stat. Iar acel ceva este o poziţie geostrategica de prim rang.

Este posibil însă ca lucrurile să nu se oprească aici. E adevărat, nu trebuie exclusă ipoteza în care Statele Unite şi Uniunea Europeană se resemnează. În definitiv, statele democratice s-au resemnat într-un mod asemănător şi atunci când a avut loc anexarea Cehoslovaciei de către Germania nazistă ori ocuparea Austriei. Când au ripostat, după invadarea Poloniei, a fost deja prea târziu. La fel se poate întâmpla şi azi. Există însă şi un alt scenariu. Conform căruia Statele Unite şi Uniunea Europeană se mişca greu, se mişca prudent şi au răbdare pentru că, pe termen lung, lucrurile pot evolua în defavoarea Rusiei. Dar asta se va întâmpla numai şi numai în eventualitatea în care sancţiunile aplicate Moscovei vor fi substanţiale.

Dacă izolarea diplomatică a Moscovei este relativă, ca să nu spun imposibilă, embargolul economic ar putea funcţiona. Cu condiţia ca el să fie semnificativ. Şi să provoace daune atât de mari Federaţie Ruse, pe termen mediu şi lung, încât beneficiul anexării Crimeii să fie practic anulat.

Dar, înainte de a ne pune speranţa în Occident, va trebui să primim răspunsul la întrebarea „Cine pierde mai mult dintr-un boicot economic total al Rusiei?”. A evaluat cineva pagubele de o parte şi de alta?