-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:25
No menu items!

Obligația montării repartitoarelor pentru căldură până la sfârșitul anului a fost amânată

spot_img

Obligația montării până la finele acestui an a repartitoarelor de căldură, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, a fost amânată cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2022.

Plenul Camerei Deputaților a admis un amendament propus în comisia de specialitate de un parlamentar USR, astfel că votul este definitiv.

Legea prevedea ca „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021, pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”.

Conform amendamentului votat în Parlament, „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.

Emanuel Stan